Jurnalul.ro Ştiri Observator Veste TRISTĂ. Una dintre marile voci ale României a dispărut

Veste TRISTĂ. Una dintre marile voci ale României a dispărut

Doliu în muzica românească. Florin Diaconescu, figură de referință a teatrului liric românesc, fost solist al Operei Naționale din București, a murit duminică, la vârsta de 77 de ani.

Tenorul Florin Diaconescu a absolvit Conservatorul din București și a fost timp de cinci stagiuni solist al teatrelor muzicale din Galați și Constanța.

Potrivit Radio România Muzical, Florin Diaconescu şi-a făcut debutul în opereta ''Liliacul'' de Johann Strauss pe 13 martie 1970, fiind începutul unei cariere bogate, în care a putut fi admirat în 50 de roluri de operă și operetă, concerte vocal-simfonice și recitaluri unde a abordat lucrări din repertoriul universal, dar mai ales din creația compozitorilor români Mihail Jora, Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu, Anatol Vieru, Dinu Lipatti, Felicia Donceanu și alții.

Activitatea sa a fost răsplătită cu premii și distincții din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Diplomă de Excelență pentru întreaga activitate din partea Forumului Muzical Român, Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004).

Subiecte în articol: Florin Diaconescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri