Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vești BUNE pentru legumicultori. Termenul de depunere a cererilor în programul "Tomata" se prelungește

Vești BUNE pentru legumicultori. Termenul de depunere a cererilor în programul "Tomata" se prelungește

Termenul pentru cererile de obținere a ajutorului de minimis pentru legumele în spații protejate, în cadrul programului "Tomata", se prelungește până la 1 aprilie 2022, arată un proiect de act normativ al MADR.

Este eliminată și obligația depunerii documentelor fiscale pentru accesarea ajutoarelor de minimis.

"Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că a elaborat un proiect de act normativ prin care vor fi modificate Hotărârea Guvernului nr.148/2022, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 147/2022, prin reglementarea următoarelor aspecte: prelungirea termenului de depunere a cererilor pentru obţinerea ajutorului de minimis pentru legumele în spaţii protejate până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv; abrogarea criteriului de eligibilitate referitor la obligaţiile fiscale restante la bugetul general consolidat al statului, pentru ambele scheme de ajutor de minimis; eliminarea certificatului de atestare fiscală şi a cazierului fiscal din cadrul documentaţiei ataşate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis", transmite MADR.

Majoritatea solicitanților sunt persoane fizice care nu au venituri, astfel încât pot întâmpina orobleme cu lichiditățile, cheltuielile pentru achiziţia de sămânţă și pentru înfiinţarea culturilor, s încălzirii spațiilor protejate.

Subiecte în articol: tomata
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri