Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Veşti proaste. Carburanţii se vor scumpi iar

Veşti proaste. Carburanţii se vor scumpi iar

de Daniela Ivan    |   

Benzina și motorina s-au ieftinit în noaptea dintre ani cu 49, respectiv 50 de bani, ca urmare a eliminării suprataxei de 7 cenți pe litru și a reducerii TVA de la 20 la 19%. Însă estimările BNR bazate pe conjunctura internaţională arată că scăderea preţurilor la carburanţi nu va dura prea mult.

 

Preţul carburanţilor va fluctua în perioada următoare în funcţie de două necunoscute, preţul barilului cotat la nivel internaţional şi cursul leu/dolar care, la rândul lui, depinde de cursul euro/dolar. În ultimă instanţă, evoluţia leului va depinde de politica monetară pe care o va adopta Banca Națională a României. Însă, atât evoluţiile internaţionale, cât şi cele interne indică o creştere a preţului carburanţilor în viitorul apropiat.

În aşteptarea bugetului, BNR a menținut vineri dobânda-cheie la 1,75%. Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că vrea să vadă construcția bugetară, dar că ia drept un angajament declarația noului ministru de Finanțe că deficitul va fi menținut sub pragul de 3%. Totuşi, dacă vor apărea derapaje bugetare, BNR va putea interveni cu o politică monetară mai restrictivă, care ar duce, teoretic, la întărirea monedei naționale. Însă, întărirea leului nu va fi suficientă pentru a face faţă creşterii dolarului în raport cu euro. Fed a majorat deja dobânda de politică monetară, temându-se de o politică fiscală extrem de laxă din partea noii administrații Trump. În plus, economiştii BCR atrag atenţia că perspectivele unor rate mai mari de dobândă în Statele Unite, cuplate cu frica investitorilor legată de Brexit și angoasele generate de alegeri importante în Olanda, Franța și Germania, ar putea crește riscul unor ieșiri de capital din piețele Europei Centrale și de Est. Şi asta va slăbi leul!

Al doilea element de care depinde evoluția prețurilor carburanților din România este prețul internațional al ţiţeiului. Producătorii au ajuns la un acord pentru scăderea producţiei de petrol, care se aplică din acest an. Înţelegerea semnată de statele membre ale cartelului OPEC și de alte state exportatoare, printre care și Rusia, a condus la o majorare cu 23% a prețului petrolului Brent pe piețele internaționale față de nivelul înregistrat înaintea semnării sale, pe 30 noiembrie. După parafarea acordului, preţul barilului a trecut de 50 de dolari, ultima cotaţie fiind de 53,68 de dolari.

Cotația petrolului ar urma să urce la 60 dolari pe baril spre finalul anului, preț care va sprijini recuperarea companiilor din sector, estimează analiştii Goldman Sachs.

 

Un plin de 40 de litri cu benzină costă acum în Bucureşti 188 de lei, dar ar putea sări peste 210-220 de lei, din vară

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri