Jurnalul.ro Sport eXtrasport Veştile despre Vasile Turcu sunt sumbre. Ce spun medicii

Veştile despre Vasile Turcu sunt sumbre. Ce spun medicii

Vasile Turcu a primit Scor Glasgow 3, scor stabilit de medicii care au evaluat stadiul de comă în care se află fostul acţionar dinamovist, ceea ce oferă şanse mici de recuperare.

Soția lui Vasile Turcu a fost audiată de polițiștii de la serviciul Omoruri, dar și de un procuror. Consoarta fostului acționar dinamovist a vorbit despre starea psihică și problemele soțului său și a dezvăluit că, în dimineața zilei de miercuri, acesta părea liniștit și îi ceruse soției să îi prepare micul dejun și că vrea să îi fie cumpărate fructe. 

Starea medicală a fostului acționar al roș-albilor este în continuare critică, Turcu fiind conectat tot la aparate.

Doctorii de la Terapie Intensivă ai Spitalului de Urgenţă Floreasca au încercat să-l trezească pe pacient pentru că, susţin surse medicale, prelungirea perioadei în care este intubat şi ventilat măreşte riscul unor complicaţii interne, scrie romaniatv.net

Vasile Turcu, fostul acţionar al FC Dinamo care a încercat să-şi pună capăt zilelor săptămâna trecută, este în moarte cerebrală, potrivit România TV. Verdictul a fost dat de medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde este internat la terapie intensivă şi ţinut în viaţă doar cu ajutorul aparatelor, după mai multe investigaţii pe care le-au efectuat în ultimele zile pentru a testa activitatea cerebrală a omului de afaceri.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri