Jurnalul.ro Editoriale Ce-a fost asta?!

Ce-a fost asta?!

de Rasvan Popescu    |   

Iată-ne victima resetării politicii externe a SUA. Vicepreședintele J.D. Vance a declarat la reuniunea de la München că nu mai avem valori comune din moment ce am anulat alegerile. A întărit asta la conferința conservatorilor americani de la Washington. Excentricul Elon Musk a plusat și l-a făcut pe președintele CCR „tiran”.

Ce-a fost asta?! Obișnuiți cu încurajările SUA ne revenim cu greu. N-avem replică, în speranța că trece și-asta. Cum temperăm situația? Iritarea nu servește la nimic. „O să mai dăm lămuriri pe canalele diplomatice”, ne asigură premierul. Pasează cartoful fierbinte la președintele interimar Bolojan, să se descurce.

Personal mă îndoiesc că rușii au lăsat urme clare, dovezi ale interferenței lor. Dacă erau, apăreau până acum. Adevărul întreg nu se știe. Bine că Macron susține varianta noastră. Dar ca un făcut, fenomenul se repetă la alegerile anticipate din Germania.

Dezinformări și mesaje fake în online au favorizat candidații AfD. Doar că nemții, mai suspicioși, nu cred în tot ce zboară.

Numai Elon Musk rămâne convins, libertatea de exprimare e în scădere. De altfel noua administrație americană în ansamblul ei legitimează extremiștii din AfD. Îi unește „remigrația”. 

Cu toată propaganda lui Musk AfD, născut în RDG din fostul partid comunist, rămâne pe dinafara puterii. Răsuflăm ușurați, a fost un cutremur, dar mic. Și Germania e tot pe drumul ei. Revenind la oile noastre un semnal straniu a venit de la Riad, la negocierile de pace în Ucraina, fără Ucraina. Se pare că rușii ar fi cerut revenirea NATO pe aliniamentul din 1997, fără Europa de Est, implicit România. Deocamdată SUA refuză, ne-a asigurat șeful cancelariei prezidențiale Cristian Diaconescu. 

A doua zi și-a luat vorbele înapoi, era o pretenție mai veche, n-a fost pe masă la Riad. Putea Diaconescu, fost ministru de externe să facă așa o gafă? Mă îndoiesc. Ceva a fost...

Impetuosul Trump s-a repezit din senin și asupra lui Zelenski, pe care l-a numit „dictator fără alegeri”. Este chiar teza Moscovei, ce coincidență!

Noi știam că invadatorul, dictatorul e Putin. El și-a prigonit, otrăvit, încarcerat inamicii. Și chiar mai rău. Trump n-aude, nu vede. Este noul șerif care bate victima, dă vina pe Zelenscki pentru război.

Președintele ucrainean este „dictatorul” care ezită să cedeze resursele de metale rare în schimbul continuării ajutorului american. Aceasta este noua etică, cinismul, războiul ca business?!

Dacă bagi bani, trebuie să-i scoți! Între timp rușii profită, bombardează intens locuințele, pun presiune.

Susținerea naționalismului, a autoritarismului de dreapta în lume de către SUA e tot mai străvezie. La noi marele beneficiar este antieuropeanul Călin Georgescu, cu oastea lui de strânsură AUR, POT și SOS. A adunat câteva mii de adepți în Piața Constituției, a făcut o baie de mulțime și-a strâns semnături pentru candidatură. Apoi a dispărut. Cum „suveranistul” Simion tocmai lua lumină de la Washington, protestatarii au plecat singuri să se plimbe la guvern și să ceară demisia lui Ciolacu. Se anunță un miting și mai mare, vacarmul se întețește.

Noroc cu Gigi Becali, un fel de disident improvizat în AUR. El îl ridiculizează pe Georgescu, ca pe un fanfaron. Și dă unde doare mai tare. „Georgescu, creștin? E antisemit, nu-i creștin (...) Mai și pârăște guvernul nostru românesc în presa străină, ce patriot e ăsta? Familia noastră e Europa, partenerul strategic să-și vadă de treaba lui”. În final face apel la autorități să nu valideze candidatura lui Georgescu: „e pericol pentru România”.

Ca să-l oprească Becali e gata să se sacrifice și să candideze, dacă nu o face Simion. Pleacă și din AUR, dacă trebuie.

Să vedem ce baftă avem, poate ne salvează Becali. Bine am ajuns!


 

Răsvan Popescu

Februarie 2025 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri