Firma este administrată de o fostă consilieră a lui Ponta, la Palatul Victoria, implicată, alături de un fost secretar de stat în MAI, Bogdan Tohăneanu, în reprezentarea unei companii turcești cu interese în România. De altfel, societatea lui Victor Ponta îl mai salarizează și pe coordonatorul pe București al Pro România, care ocupă un loc de consilier în Consiliul Local al Sectorului 3.
Este vorba despre cifre mai mult decât interesante, care se regăsesc în bilanțurile contabile depuse pe anii 2021 și 2022 de compania SC VP Projects Advisers SRL, înființată în ianuarie 2021 de către Victor Viorel Ponta. Astfel, în 2021, compania a avut active imobilizate totale în valoare de 102.168 de lei, active circulante totale de 2.252.181 de lei și o cifră de afaceri de 2.662.530 de lei. Cu doar trei salariați declarați la Ministerul Finanțelor, firma în cauză a înregistrat, atunci, venituri totale de 2.901.400 de lei și a cheltuit doar 720.355 de lei. Ceea ce, la final, i-a adus asociatului unic al companiei un profit net în sumă de 2.154.637 de lei.
Conform bilanțului contabil pe anul 2022, SC VP Projects Advisers SRL avea deja 7 angajați, a avut active imobilizate totale de 286.268 de lei (cu 184.103 lei mai mult decât în 2021), active circulante totale de 2.837.705 lei (cu 585.524 lei mai mult decât în 2021) și o cifră de afaceri de 3.915.953 de lei (cu 1.153.423 de lei mai mult decât în 2021). Compania a realizat, anul trecut, venituri totale de 3.825.276 de lei (cu 923.876 lei mai mult decât în 2021), a cheltuit 749.484 de lei (cu 29.129 de lei mai mult decât în 2021) și a înregistrat un profit net de 3.041.318 lei (cu 886.681 de lei mai mult față de 2021).
Practic, Ponta a câștigat, din dividende, lunar câte 253.443 de lei, de zece ori mai mult decât salariul președintelui României, Klaus Iohannis.
Administratorul, la fel de interesant ca și profiturile
În total, în doi ani de activitate, firma lui Victor Ponta a avut o cifră de afaceri de 6.478.483 de lei (1.322.139,4 euro), a încasat venituri totale de 6.726.676 de lei (1.372.791 de euro), din care a cheltuit 1.496.839 de lei (299.967,1 euro) și i-a adus actualului consilier personal al premierului Ciolacu un profit net total de 5.195.955 de lei (1.060.399 de euro).
Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), compania SC VP Projects Advisers SRL a luat ființă în data de 14 ianuarie 2021, iar primul sediu al firmei a fost în clădirea de birouri „Gemeni Center”, de pe bulevardul Națiunile Unite. Compania se ocupă cu activități de consultanță pentru afaceri și management, îl are pe Victor Ponta asociat unic, iar administratorul este Geanina Cristina Pușcașu. În 19 martie 2021, Victor Ponta a decis să mute sediul firmei chiar la el acasă, într-un apartament la bloc, lângă Circul de Stat.
Geanina Cristina Pușcașu, cea care administrează această firmă prosperă, este nimeni alta decât fosta consilieră de stat la Cancelaria premierului Victor Ponta, fostă membră în consiliile de administrație ale Fondului Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Companiei Naționale de Aeroporturi București. De asemenea, ea a finanțat, în 2019, campania electorală a partidului Pro România, la alegerile europarlamentare, cu suma de 1.500.000 de lei, bani pe care i-a împrumutat.
Filiera turcească
De altfel, Geanina Cristina Pușcașu este o apropiată a familiei Ponta. La Registrul Comerțului, o regăsim în structura acționariatului unei companii denumite SC Cireșe SRL, alături de Daciana Octavia Sârbu, soția lui Victor Ponta, dar și de o anume Miruna Tohăneanu. Aceasta din urmă ar fi soția lui Bogdan Tohăneanu, fost președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Loteria Română, în anul 2013, pe vremea prim-ministeriatului lui Victor Ponta, dar și fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, în 2015, tot pe vremea lui Victor Ponta.
Bogdan Tohăneanu, avocat de profesie, a candidat, din partea Pro România, la alegerile parlamentare din anul 2020, pentru un post în Camera Deputaților. Din Monitorul Oficial al României aflăm că Tohăneanu a contribuit, în 2020, cu fonduri de 36.450 de lei la campania electorală a acestei formațiuni politice. Conform ONRC, Bogdan Tohăneanu a deținut compania SC B.T. Team Consulting SRL, care a fost administrată, până în 19 ianuarie 2009, chiar de Gianina Cristina Pușcașu, actualul administrator al firmei lui Victor Ponta.
Presa de investigații a dezvăluit, în urmă cu doi ani, la scurt timp după ce Ponta și-a înființat această companie de consultanță, că Geanina Cristina Pușcașu și Bogdan Tohăneanu ar reprezenta, neoficial, la București, interesele unei celebre familii turce, Cengis, apropiată a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, familie care deține Eti Bakîr AS, companie care a preluat, în 2021, prin licitație organizată de statul român, activele fabricii de cupru Moldomin. Este de notorietate faptul că Victor Ponta se află în relații foarte apropiate cu președintele Turciei.
Își salarizează coordonatorul Pro România pe București
Firma lui Ponta nu este implicată în contracte cu statul român. Însă este neclar cine sunt clienții care au decis să angajeze această companie, abia înființată, astfel încât să genereze astfel de cifre de afaceri, dar, mai ales, asemenea profituri ca acelea pe care le-am prezentat mai sus. Surse din piață acreditează ideea că majoritatea acestora ar proveni din consultanța pe care ex-premierul ar oferi-o unor companii străine, în special turcești, dar și din alte stat non-UE, cu interese pe teritoriul României.
Dintre cei șapte angajați, așa cum scrie în ultimul bilanț contabil, „Jurnalul” a identificat cel puțin unul. Este vorba despre Adrian Botîlcă, în prezent consilier ales la Consiliul Local al Sectorului 3 București. Acesta a depus, la data de 13 iunie 2023, o declarație de avere din care rezultă că, în ultimul an fiscal, a fost salarizat de partidul Pro România cu suma de 50.000 de lei, dar și de SC VP Project Advisers SRL cu suma de 14.628 de lei. De asemenea, Botîlcă a mai încasat o indemnizație de consilier local de 13.140 de lei.
Adrian Botîlcă este coordonatorul Pro România pe București, așa cum rezultă din declarația sa de interese. Anterior, acesta a lucrat consilier parlamentar la Camera Deputaților, iar între 2017 și 2018 a ocupat funcția de consilier la Ministerul Tineretului și Sportului.