Jurnalul.ro Sport Fotbal international Victorie ISTORICĂ pentru Portugalia. Au câștigat Liga Națiunilor

Victorie ISTORICĂ pentru Portugalia. Au câștigat Liga Națiunilor

Selecţionata Portugaliei, campioana europeană en titre, a câştigat prima ediţie a Ligii Naţiunilor la fotbal, după ce a învins echipa Olandei cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, în finala jucată pe Stadionul ''Dragao'' din Porto.


Lusitanii s-au impus prin golul marcat de Goncalo Guedes (60).


Portugalia a fost echipa mai ofensivă, deşi Olanda a avut o posesie mai bună, oaspeţii încheind cu un singur şut pe poartă, faţă de şapte ale gazdelor.

Bruno Fernandes a fost unul dintre cei mai activi jucători portughezi, cu un şut respins de Cillessen (30), unul peste poartă (38) şi altul prins de portarul ''portocalei mecanice'' (80).

Batavii nu au fost periculoşi în prima parte, dar au ieşit mai mult la joc după pauză, iar Depay a avut o bună ocazie de a deschide scorul (57), însă Rui Patricio a respins de la colţul scurt.

Portugalia a marcat în min. 60, când Bernardo Silva i-a pasat în centru lui Goncalo Guedes, iar acesta a şutat puternic de la 16 metri, învingându-l pe Cillessen, aflat la selecţia cu numărul 50.

Olanda a pus mai multă presiune după deschiderea scorului, în timp ce gazdele au acţionat mai mult pe contraatac, irosind câteva oportunităţi de a tranşa disputa. Rui Patricio a prins în doi timpi mingea expediată de Depay (65), De Roon (79) a şutat peste poartă de la circa 20 metri, iar Rui Patricio (82) a fost din nou atent şi a respins mingea trimisă de van de Beek.

Ambele echipe au câştigat în semifinale cu 3-1, Portugalia învingând Elveţia, iar Olanda trecând de Anglia.

Portugalia - Olanda 1-0 (0-0)
A marcat: Goncalo Guedes (60).
Porto, Estadio do Dragao: 43.199 spectatori
Liga Naţiunilor - finala

Au evoluat echipele:
Portugalia: 1. Rui Patricio - 20. Nelson Semedo, 4. Ruben Dias, 6. Jose Fonte, 5. Raphael Guerreiro - 13. Danilo, 14. William Carvalho (18. Ruben Neves, 90+3), 16. Bruno Fernandes (8. Joao Moutinho, 81) - 7. Cristiano Ronaldo (căpitan), 17. Goncalo Guedes (15. Rafa Silva, 75), 10. Bernardo Silva. Selecţioner: Fernando Santos.
Rezerve neutilizate: 12. Jose Sa, 22. Beto - 2. Joao Cancelo, 9. Dyego Sousa, 11. Diogo Jota, 19, Mario Rui, 21. Pizzi, 23. Joao Felix.
Olanda:1. Jasper Cillessen - 22. Denzel Dumfries, 3. Matthijs de Ligt, 4. Virgil van Dijk (căpitan), 17. Daley Blind - 15. Marten de Roon (19. Luuk de Jong, 81), 21. Frenkie de Jong, 8. Georginio Wijnaldum - 7. Steven Bergwijn (20. Donny van de Beek, 60), 10. Memphis Depay, 9. Ryan Babel (11. Quincy Promes, 46). Selecţioner: Ronald Koeman.
Rezerve neutilizate: 13. Kenneth Vermeer, 23. Marco Bizot - 2. Hans Hateboer, 5. Nathan Ake, 6. Davy Proepper, 12. Patrick van Aanholt, 14. Stefan de Vrij, 16. Kevin Strootman, 18. Tonny Vilhena.

Arbitru: Alberto Undiano Mallenco; arbitri asistenţi: Roberto Alonso, Juan Carlos Yuste; al patrulea oficial: Antonio Mateu Lahoz; arbitru video: Alejandro Hernandez; arbitru asistent video: Juan Martinez (toţi din Spania)
Cartonaşe galbene: Dumfries (88), L. de Jong (90+1).
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri