Jurnalul.ro Ştiri Locale VIDEO - Braşov: Două persoane rănite într-un accident pe DN1

VIDEO - Braşov: Două persoane rănite într-un accident pe DN1

Două persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, în urma unui accident rutier care a avut loc vineri dimineaţa pe DN1, în localitatea Vlădeni, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja. 

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc între un camion şi un autoturism. Conducătorul auto şi pasagera din dreapta au fost răniţi, femeia fiind în stare destul de gravă. 

Două echipaje SMURD, o ambulanţă şi un echipaj de descarcerare s-au deplasat la locul accidentului. 

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Braşov, dr. Adriana Palaghiea, a precizat că cele două persoane, ambele din autoturism, au fost transportate la spital. 

Femeia, în vârstă de 59 de ani, are numeroase fracturi şi era în şoc hemoragic. Şoferul are fracturi, dar era conştient, potrivit sursei citate. 

Tot vineri dimineaţa, pe DN13 Braşov-Sighişoara, la ieşirea din Pădurea Bogăţii a avut loc un alt accident, o persoană fiind încarcerată şi inconştientă, a informat Ciprian Sfreja. 

Pentru acordarea primului ajutor s-au deplasat la locul accidentului un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD şi o ambulanţă. 

Zona Pădurea Bogăţii de pe DN13 este cunoscută ca una unde se produc frecvent accidente rutiere. Poliţia Rutieră face cercetări privind cauzele producerii celor două accidente rutiere. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri