Jurnalul.ro Ştiri Justitie VIDEO - Cum arăta plantația de canabis de 4 milioane de euro dinTimiș

VIDEO - Cum arăta plantația de canabis de 4 milioane de euro dinTimiș

Potrivit unui comunicat al DIICOT, Cristian Loredan Altstadter, cetăţean german de origine română, împreună cu doi români, Ioan Bogdan Ilinca şi Adrian Constantin Bîrnaz, au derulat activităţi ample pe linia traficului cu droguri, concretizate în dezvoltarea şi întreţinerea, la limita dintre judeţele Timiş şi Caraş-Severin, a mai multor culturi de cannabis, amplasate pe patru parcele diferite. 

Pentru disimularea culturilor, inculpaţii au ales o zonă izolată, fără drumuri de acces auto în proximitate, scop în care s-au folosit şi au adaptat condiţiile geografice din zonă, conform propriilor necesităţi. Astfel, ei au ales o zonă cu vegetaţie deasă, în mijlocul căreia au defrişat o porţiune de aproximativ 2.300 mp, pe care au amenajat canale de irigaţii, folosindu-se de un pârâu din apropiere, de unde apa era canalizată cu ajutorul unor pompe. 

Inculpaţii făceau deplasări periodice în zonă pentru diferite activităţi de întreţinere a culturii şi de stimulare a creşterii plantelor cu ajutorul unor îngrăşăminte. 

Cele 128 de plante de canabis erau plantate pe dealul din spatele casei unuia dintre cei doi cultivatori ce locuiesc în comuna Petriș. Totul a ieșit la iveală după ce cultivatorii au ales să tragă un cablu electric, până la plantație, pentru a alimenta hidroforul cu care irigau plantele ce au ajuns la aproximativ doi metri înălțime. Cablul a fost descoperit de oamenii legii.

Captura este una importantă pentru polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Arad, deoarece fiecare plantă cântărește aproximativ cinci kilograme, ceea ce face ca valoarea plantației, respectiv cele aproximativ 640 de kilograme de canabis, să ajungă la aproximativ un milion de euro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri