Jurnalul.ro Ştiri Locale VIDEO - Incendiu la un club privat din Petroşani

VIDEO - Incendiu la un club privat din Petroşani

Un incendiu a distrus, în noaptea de joi spre vineri, mai multe spaţii comerciale şi un loc de joacă pentru copii situate într-o construcţie din lemn a unui club privat din municipiul Petroşani, pompierii din trei unităţi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara reuşind să limiteze flăcările la o suprafaţă de 400 de metri pătraţi. 

Construcţia este cunoscută în Petroşani sub numele de 'Corabia Piraţilor', are un etaj şi aparţine unui club administrat de un om de afaceri din localitate. 

'Pentru limitarea incendiului s-a intervenit cu şapte autospeciale de stingere şi 50 de pompieri de la unităţile din Petroşani, Petrila şi Lupeni. Cu eforturi deosebite, incendiul a fost izolat la o suprafaţă de 400 de metri pătraţi şi astfel nu s-a mai extins la restul complexului, care se întinde pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda. 

Astfel, prin intervenţia pompierilor, s-a reuşit ca incendiul să nu avanseze spre un restaurant care funcţionează în cadrul complexului comercial. 

Nu au fost semnalate victime. 

Pompierii acţionează, vineri dimineaţa, pentru îndepărtarea oricărui element care ar putea reiniţia incendiul, urmând să investigheze cauzele care au dus la declanşarea arderii. 

Pagubele nu au fost încă estimate. AGERPRES

Subiecte în articol: incendiu in clubul keops petroşani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri