Apele Senei au înregistrat o creştere spectaculoasă la Paris, aflat sub o avertizare cod portocaliu, urmând să atingă nivelul maxim vineri, transmite AFP.
În marile muzee pariziene de pe ambele maluri ale fluviului se fac eforturi intense pentru punerea la adăpost a părţilor de colecţii ameninţate de ape, exerciţiu pentru care personalul se pregăteşte de câţiva ani. Luvrul va rămâne închis vineri pentru a putea fi organizată evacuarea "preventivă" a operelor păstrate în depozite.
La Paris, Sena a atins nivelul de 5,37 de metri pe scara de referinţă, urmând să atingă vineri cota maximă de aproape 5,90 de metri, conform autorităţilor, care nu exclud "revărsări punctuale". Acest nivel rămâne totuşi departe de cei 8,62 de metri înregistraţi în 1910, rămaşi reper pentru parizieni. Semne de cote marcate pe cheiuri arată până unde s-a ridicat atunci apa.
Malurile sunt inundate pe alocuri, străzi din preajma lor fiind impracticabile pentru maşini. A fost întreruptă şi circulaţia fluvială.
Inundaţiile provocate de ploi torenţiale au dus joi la moartea unui călăreţ în regiunea pariziană, acesta căzând în apă. Calul a ajuns la mal, dar nu şi bărbatul de 74 de ani care a fost găsit după două ore în aval, pe cursul râului. Tot în regiunea pariziană a fost găsit miercuri, în casa inundată, cadavrul unei femei octogenare. Vineri este prevăzută o autopsie pentru a afla dacă decesul este legat de inundaţii.
În regiunea pariziană şi mai spre sud, 13 departamente rămân sub avertizare, cu peste 19.000 de gospodării lipsite joi seară de curent electric. La Nemours, unul dintre cele mai afectate oraşe, aflat la 80 de kilometri sud de Paris, apa a depăşit niveluri istorice, însă a început să scadă încet joi. La Moret-sur-Loing, localitate care a ajuns celebră datorită tablourilor inpresioniştilor, "morile de pe insule au apă până la acoperiş", spune primarul.
De săptămâna trecută, de când au început ploile puternice, 20.000 de persoane au fost evacuate şi puse la adăpost de serviciile de intervenţie, în cursul a 16.000 de acţiuni efectuate pe tot teritoriul Franţei, a afirmat joi seară ministrul de Interne. AGERPRES