Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO Ludovic Orban: PNL a făcut ca românilor să nu li se mai dea la gioale din partea statului

VIDEO Ludovic Orban: PNL a făcut ca românilor să nu li se mai dea la gioale din partea statului

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că el este un garant al unității PNL, la congresul pentru alegerea președintelui partidului. 

"Daţi-mi voie să încep prin a vă transmite respectul meu, recunoştinţa, aprecierea pentru munca depusă de fiecare membru al PNL în cei patru ani de activitate. Fără efortul fiecăruia dintre dumneavoastră nu am fi putut realiza nimic, pentru că noi, liderii, suntem nimic fără voi, baza PNL", a spus acesta.

Totodată, el a spus că  "PNL a făcut ca românilor să nu li se mai da la gioale din partea statului".

 



El a vorbit și despre lupta împotriva PSD.

"În condiţii grele, cu un PSD care a capturat aproape integral toate poziţiile statului, cu un PSD cu o majoritate parlamentară apăsătoare, cu un PSD agresiv care a încercat să facă praf justiţia, economia, să diminueze atribuţiile preşedintelui şi a tuturor instituţiilor pe care nu le controla, PNL a dus o luptă de zi cu zi, săptămână cu săptămână, lună cu lună împotriva PSD şi a reuşit să înfrângă această ciumă roşie, să scoată de la guvernare PSD şi a reuşit cu adevărat să îndrepte România în direcţia bună", a spus Ludovic Orban.

Acesta spune că cea mai importantă decizie a fost desemnarea lui Klaus Iohannis la președinția PNL.El a vorbit și despre victoriile PNL la alegerile pentru Parlamentul European, referendumul pentru justiţie, de adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului PSD, câştigarea alegerilor prezidenţiale.
"Nu am câştigat la parlamentare, dar prin negocierile de după alegerile parlamentare am reuşit să aşezăm PNL în poziţia de principal partid de guvernământ, care deţine trei dintre cele mai importante funcţii în stat", a spus Orban.

De asemenea, el a prezentat şi realizările în plan extern.

"La nivel european, ca urmare a eforturilor pe care le-am făcut, am reuşit să fim o voce ascultată, care influenţează la nivel european. Astăzi, datorită PNL, România contează în UE şi are capacitatea de a influenţa decizii", a precizat Orban.

El a menţionat între realizări şi faptul că un reprezentant al României a preluat şefia Parchetului European şi că PNL a susţinut PAS şi PDA în alegerile din Republica Moldova.

"Tot ceea ce s-a realizat se datorează fiecăruia dintre membrii PNL", a actualul lider al liberalilor.

Congresul PNL a ratificat, sâmbătă, şi modificările la Statutul partidului.

Liberalii îşi aleg sâmbătă preşedintele, funcţie pentru care candidează actualul lider, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu. 

Subiecte în articol: ludovic orban pnl
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri