Peste 64 de mii de euro, 31 de mii de solari, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elveţieni, precum şi o jumătate de kilogram de aur, perle, rubine şi inele cu diamant au fost ridicate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la persoane cercetate pentru fapte de corupţie, se arată într-un comunicat de presă emis duminică de IGPR.
'Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au ridicat 64.200 de Euro, 31 de mii de USD, cinci mii de lire sterline, 4.500 de franci elveţieni, o jumătate de kilogram de aur, 110 grame de perle, două sute de grame de rubine şi două inele cu diamant, de la persoane cercetate pentru fapte de corupţie, 120 de cadre didactice şi studenţi dintr-o instituţie de învăţământ superior din Arad au fost audiate fiind cercetate sub aspectul săvârşirii de infracţiuni de corupţie', se arată în comunicatul de presă.
Autorităţile menţionate au continuat, în perioada 6 -10 noiembrie, activităţile de urmărire penală în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de cadre didactice implicate în promovări frauduloase de examene.
Totodată, au fost puse în executare trei mandate de percheziţie asupra a trei casete de valori deţinute de către doi dintre cei cercetaţi în cauză, la unităţi bancare de pe raza judeţelor Arad şi Timiş, în urma cărora au fost indisponibilizate mai multe bunuri, pentru a fi confiscate.
Astfel, poliţiştii au ridicat sumele de bani menţionate precum şi aurul, pietrele preţioase şi inele cu diamant. Bunurile urmează a fi evaluate patrimonial, în vederea confiscării, se mai arată în comunicat. AGERPRES