Jurnalul.ro Ştiri Justitie VIDEO - Precizările Jandarmeriei legate incidentele violente din timpul protestelor

VIDEO - Precizările Jandarmeriei legate incidentele violente din timpul protestelor

Referitor la misiunea desfășurată de Jandarmeria Capitalei cu ocazia protestului de aseară facem următoarele precizări:
Imaginile apărute în spațiul public, care prezintă acțiunea individuală a unui jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică, fac obiectul unei verificări interne. 

Se va analiza punctual acel moment, dar și întregul ansamblu de decizii și contextul operativ premergător acestuia, astfel încât să avem o imagine corectă asupra acestui comportament și nu doar una fragmentară. 

La acest moment, cunoaștem identitatea jandarmului din dispozitiv și în urma derulării acestei proceduri de verificare vom stabili exact ce anume a condus la o astfel de atitudine. 

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu dinamica unei astfel de misiuni, extrem de complexe, vă informăm că dispozitivele de ordine publică au mecanisme de autoreglare în timpul desfășurării misiunii.

Există situații în care jandarmii din prima linie, aflați de multe ore în dispozitiv, în picioare, în condiții meteorologice deosebite, pot fi supuși unei presiuni extrem de mari, presiune ce poate genera și astfel de comportamente.

Responsabilitatea acestei acțiuni punctuale, a unui jandarm, va fi stabilită de verificările interne.

Explicațiile însă sunt necesare pentru a înțelege întregul context și a nu judeca distorsionat o misiune de ordine publică care, în ansamblu s-a desfășurat în condiții de normalitate, fără a exista incidente majore, persoane rănite sau distrugeri ale bunurilor publice. 
Referitor la situația creată la gurile de metrou, facem precizarea că decizia Jandarmeriei de a temporiza și a redirecționa accesul persoanelor care se deplasau de la stația de metrou către ieșirea dinspre Teatrul Național a fost luată pentru a evita apariția unor busculade, întrucât zona Pieței Universității era blocată și era nevoie de o ieșire controlată a persoanelor.

Totodată, au fost realizate mai multe filtre de control care au avut un scop preventiv pentru a descuraja eventuale acte de tulburare a ordinii publice, filtre care și-au dovedit eficiența, în urma acestor controale fiind găsite asupra unor persoane mai multe obiecte periculoase care ar fi putut provoca rănirea gravă a participanților.

Persoanelor asupra cărora au fost depistate obiectele periculoase, le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Art. 372 Cod Penal ,,Port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri