Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO - Primele imagini filmate cu două persoane când sunt scoase din hotelul îngropat de avalansa din Italia

VIDEO - Primele imagini filmate cu două persoane când sunt scoase din hotelul îngropat de avalansa din Italia

Pompierii italieni au localizat vineri dimineaţă 8 supravieţuitori în hotelul Rigopiano, la peste 40 de ore de la avalanşa care l-a devastat miercuri, a anunţat presa italiană, conform AFP. 

Primul contact cu supravieţuitorii a avut loc la puţin timp după ora locală 11:00 (10:00 GMT) iar pompierii au putut vorbi cu persoanele care sunt încă blocate sub zăpadă şi dărâmături. 

"Este vorba de 8 persoane care au fost găsite în viaţă şi care sunt în curs să fie extrase" dintre dărâmături, a declarat pentru AFP Federica Chiavaroli, subsecretar de stat pentru Justiţie, prezentă la cartieul general al salvatorilro din localitatea Penne, aflată la aproximativ 15 kilometri de locul dezastrului.

Printre supravieţuitori se află şi o fetiţă, a precizat un reprezentant al pompierilor. Un salvator din cadrul forţelor de poliţie a estimat că ar putea fi vorba de până la 8 supravieţuitori. 

Luca Cari, purtător de cuvânt al pompierilor italieni a confirmat, la rândul său, că au fost localizaţi cel puţin 5 supravieţuitori. 

În jurul orei 12:30 (11:30 GMT), cinci dintre supravieţuitori erau deja extraşi de sub dărâmături şi erau în curs de a fi transportaţi cu elicopterul spre spital la Pescara, principalul oraş din regiune. 

Circa 30 de clienţi şi membri ai personalului hotelului Rigopiano din localitatea Farindola din apropierea masivului Gran Sasso, din regiunea Abruzzo, sunt daţi dispăruţi după seria de cutremure cu magnitudinea peste 5 care au lovit miercuri centrul Italiei şi probabil au declanşat avalanşa. 

De joi dimineaţă şi până vineri la prânz au fost salvate două persoane şi au fost recuperate două cadavre. Alte câteva cadavre au fost localizate dar nu au fost încă recuperate. 

Poliţistul Lorenzo Gagliari, unul dintre primii salvatori care au ajuns joi dimineaţa la hotel, în jurul orei 04:00, după ce a parcurs 8 kilometri pe schiuri prin viscol, a povestit pentru cotidianul La Repubblica cum a descoperit o primă victimă, care, din păcate, nu a mai putut fi salvată. "Săpam cu lopata, cu mâinile, cu nişte beţe. Sonda ne-a semnalat prezenţa unei victime în apropiere, la trei metri sub zăpadă. În capul meu vorbeam cu el şi-i spuneam: ajung, ajung acum... rezistă, te duc acasă...", a povestit el.AGERPRES

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri