Senatoarea AUR, Diana Şoşoacă, a venit cu o botniță la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată aniversării Constituţiei. Ea susține că drepturile şi libertăţile fundamentale ale românilor au fost anulate de legislativ, preşedinție şi executiv.
"Constituţia este Biblia Românilor. De 30 de ani încălcaţi pas cu pas Constituţia României. În ultimii 2 ani aţi omorât-o. Nu puteţi cere schimbarea Constituţiei, pentru că pe această Constituţie aţi jurat în acest mandat nu să o schimbaţi, ci să o respectaţi. Nu este posibil ca această Constituţie care v-a adus aici, cu toate drepturile pe care le aveţi şi obligaţiile adiacente, să fie încălcată de voi, să cereţi să fie schimbată, în condiţiile în care nici pe aceasta nu o respectaţi. I-am cerut lui Sfântului Nicolae să-mi dea un cadou de aniversarea Constituţiei. Asta mi-a lăsat. Este o botniţă, prin care Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale au fost anulate de către Parlament, preşedinte şi Guvern", a afirmat Diana Şoşoacă.
Starea de alertă încalcă statul de drept, în opinia acesteia.
"Rog reprezentantul CCR să aibă mai mult curaj, aşa cum a avut în Decizia 457 din 2020, în care au menţionat să starea de alertă încalcă statul de drept, este creată artificial şi nu există fundament constituţional pentru existenţa acesteia. Trăiască România liberă, trăiască dreptul la liberă exprimare. Jos botniţa!".