În timp ce se întorceau la Verona după un meci de fotbal din Serie C la Cesena, 5 fotbaliști ar fi abuzat de o studentă pe care au invitat-o să participe la "un joc de cărți și alcool". Aceștia ar fi determinat-o să bea mult, prea mult - potrivit acuzării - pentru a putea realiza cu luciditate ce i se întâmpla, relatează Corriere del Veneto.
Patru dintre ei ar fi profitat pe rând de fată, în timp ce al 5-lea - românul - îi filma cu telefoanele mobile.
Cei 5 fotbaliști au fost însă considerați responsabili în egală măsură, potrivit judecătorului care i-a condamnat la câte 6 ani de închisoare pentru viol în grup.
"Nu a existat nicio constrângere, era lucidă și de acord", s-au apărat mereu sportivii, care la momentul faptelor jucau în seria C pentru Virtus Verona.
S-a întâmplat în noaptea dintre 18 și 19 ianuarie 2020. Șase ani de închisoare au primit Edoardo Merci (mijlocaș de 23 de ani din Verona, care joacă acum la echipa universitară americană Central Arkansas Bears), Gianni Manfrin (29 de ani din Este, încă la Virtus Verona în Serie C), Stefano Casarotto (atacant central în vârstă de 26 de ani din Dolo, care în prezent joacă la Luparense Fc în Serie D), Guido Santiago Visentin (fundaș argentinian în vârstă de 23 de ani, care în prezent joacă la As Cittadella în Serie B) și Daniel Onescu (român în vârstă de 29 de ani care joacă în Serie D la echipa Dolomiti Bellunesi).
Românul este singurul care nu a violat fata, dar a filmat cu telefonul mobil.
Fata a spus că a fost invitată pe rețelele de socializare de către un prieten din facultate în care avea încredere și care nu a încercat niciodată nimic cu ea.
Fata a declarat că, după ce a băut bere și gin cu lămâie nu s-a simțit bine, iar "după un timp", când a început să realizeze „ce se întâmpla", a reacționat: "Le-am cerut să se oprească”.
Apărarea a contrazis versiunea tinerei, spunând că a fost vorba de o "seară plăcută" între băieți, fata de 20 de ani participând la aceste relații "în mod complet consimțit" și fără a fi supusă vreunui abuz.
Avocații jucătorilor au anunțat "un recurs” după examinarea motivării, care urmează să fie depus în 60 de zile.
Pe Visentin din Cittadella îl așteaptă, peste 5 luni, la Belluno, un al doilea proces, în care este acuzat tot de viol în grup. El ar fi abuzat o altă fată în timpul unei petreceri în 2020. Un presupus viol pe care, tot în acel caz, l-ar fi comis împreună cu alți doi fotbaliști
(sursa: Mediafax)