Jurnalul.ro Ştiri Externe Violențe în Albania din cauza demolării clădirii Teatrului Național din Tirana. Soția președintelui a fost arestată

Violențe în Albania din cauza demolării clădirii Teatrului Național din Tirana. Soția președintelui a fost arestată

Autorităţile albaneze au început duminică demolarea clădirii Teatrului Naţional din Tirana, după evacuarea a zeci de actori şi activişti care contestă decizia, informează  Reuters. Printre cei 37 de manifestanți reținuți de poliție se află și Monika Kryemadhi, soţia preşedintelui albanez Ilir Meta, transmite Reuters.

De peste doi ani, actori, activişti şi membri ai opoziţiei contestă planurile Guvernului socialist condus de premierul Edi Rama de construire a unui nou teatru, argumentând că imobilul făcea parte din patrimoniul Albaniei. 

Opozanții îl acuză pe premier că a profitat de măsurile de izolare și a inițiat demolarea clădirii. 

Numeroşi agenţi de poliţie au fost mobilizaţi duminică dimineaţă şi i-au evacuat pe membrii Alianţei pentru Apărarea Teatrului folosind gaze lacrimogene. Imediat după evacuarea protetatarilor, excavatoarele au început demolarea clădirii construite în anul 1939 şi transformată în teatru în 1945.

Clădirea se află într-un cartier select din centrul Tiranei, iar în locul teatrului autoritățile vor să elibereze autorizații pentru construirea unui  centru comercial, a unui stadion și a unor blocuri de locuit.

Protestatarii spun că terenul ar fi fost vândut fără licitație, printr-o lege specială.  Preşedintele țării, membru al Partidului Socialist până în 2004, este unul dintre cei mai aprigi adversari ai demolării imobilului și a refuzat să semneze actul respectiv.

"Nu mai este vorba de demolarea teatrului, ci de erodarea democraţiei şi a libertăţii. Suntem în dictatură", a declarat un activist pe Facebook.

Premierul Edi Rama susţine că imobilul era avariat şi necesita modernizare. "Aceşti oameni se opun oricărui proiect din Tirana. Nu vor dezvoltare, dar nu pot bloca Tirana", a argumentat premierul Albaniei..

Subiecte în articol: volente Albania tirana teatru national
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri