Violeta Ungureanu a reuşit, la vârsta de 26 de ani, să-şi publice primul roman. Este o tânără sensibilă, pentru care scrisul este unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa de zi cu zi. Romanul său de debut, La vest de răsărit, vorbeşte despre durere şi vindecare. Existența lui Gabriel Stancu, personajul principal, este guvernată de o rutină aproape letală. În ziua în care decide să iasă din această rutină, o întâmplare aparent banală duce la întâlnirea cu Alexia Soare. Alexia este ca o explozie de culoare în lumea lui gri. Fascinat de puzzle-uri, Gabriel își dă seama că în adâncul sufletului ei vibrant se ascunde un secret sfâșietor. La rândul său, Alexia privește dincolo de calmul afișat de Gabriel, realizând că bărbatul de care s-a îndrăgostit este bântuit de trecut. Cei doi sunt atrași instantaneu unul de celălalt, ca polii opuși ai unui magnet, dar pe măsură ce relația dintre ei evoluează își dau seama că au anumite lucruri în comun, printre care și o cutie a Pandorei în care au ascuns tot ceea ce îi bântuie.
Violeta, romanul tău de debut se numeşte “La vest de răsărit”. Spune-mi puţin despre el. Despre ce este vorba?
Violeta Ungureanu: Este vorba despre cum anumite întâlniri din viaţa unor oameni îi fac să-şi confrunte demonii interiori. Tot ceea ce ascund, ceea ce reprimă. Pot spune că este o poveste de dragoste, dar este mult mai mult de atât. Este despre prietenie, vindecare, traumele neprocesate la timpul lor.
De când scrii?
Violeta Ungureanu: Este primul meu roman publicat. Am început să scriu cam din clasa a IX-a. Acum am 26 de ani.
Este o mare realizare ca la 26 de ani să ai un roman publicat. Zici că mai ai şi alte manuscrise pe care nu le-am văzut?
Violeta Ungureanu: Da, sunt. Am şi manuscrise. Mai scriu uneori scurte povestioare pe blogul meu, pe pagina de Facebook. Dar ca lucrare publicată este primul meu roman.
E greu să scrii un roman? Să faci trecerea de la poveşti, la roman?
Violeta Ungureanu: Cred că fiecare scriitor ar răspunde altfel la această întrebare. Consider că trebuie să ai starea aceea în care trebuie să arzi ceva din tine prin actul de a scrie. Am scris acest roman timp de şase luni. Uneori nu scriam două săptămâni, alteori scriam un capitol deodată. Este greu, pentru că e una dintre cele mai puternice confruntări cu tine însăţi.
Ce fel de scriitor eşti? Mulţi au diverse tehnici. Ţi-ai planificat toată povestea de la început sau ai lăsat-o să curgă?
Violeta Ungureanu: Am lăsat-o să curgă, ştiind însă foarte bine finalul. Cumva curge spre un final pe care l-am avut încă de la început.
Acţiunea are loc în România. Cum aşa?
Violeta Ungureanu: Acţiunea are loc în Bucureşti iar planul din trecutul personajului principal masculin se desfăşoară în Cluj-Napoca. El s-a mutat în Bucureşti din Cluj-Napoca, imediat după ce a terminat liceul, tocmai din cauza faptului că nu a ştiut să porceseze un eveniment tragic din viaţa lui şi a decis să fugă departe de familie.
Ţi-a fost mai uşor să alegi România? Ştii că mulţi scriitori chiar dacă sunt români aleg ca acţiunea să aibă loc în Europa sau Statele Unite.
Violeta Ungureanu: Mi-a fost mai uşor, pentru că e locul în care am crescut şi acţiunea mi-a permis să aleg România. Într-adevăr, în unele cărţi de fantasy sau altfel de genuri poate se potriveşte să plasezi acţiunea în America sau în alte ţări din Europa. Pentru ce am vrut să transmit am considerat că România este o alegere bună.
Ai vreun ritual anume când scrii? Trebuie să fie muzică, dimineaţa, seara? E una dintre întrebările mele preferate.
Violeta Ungureanu: Nu am absolut niciun ritual. Când am starea aceea de a scrie, poate să fie şi război în jurul meu, eu mă concentrez asupra a ceea ce scriu. Uneori nici nu realizez că persoane în jurul meu îmi spun ceva, îmi aduc lucruri şi le răspund automat la anumite întrebări. Nu am un anumit ritual.
Ai avut nevoie de documentare pentru acest roman?
Violeta Ungureanu: Am avut nevoie de documentare pentru personajul feminin. Ea are o anumită condiţie medicală şi pentru acea condiţie am vorbit cu o fostă colegă care a absolvit Facultatea de Medicină şi mi-a dat nişte documente pe care le-am citit. Sunt documente care m-au ajutat să-mi formez o părere mai clară despre acea condiţie.
O documentare riguroasă, nu doar căutat pe Internet.
Violeta Ungureanu: Am simţit nevoia să ştiu. Nu tratez cazul dintr-o perspectivă medicală ci doar din perspectivă psihologică, impactul pe care îl are asupra unei persoane.
Ai vreun personaj preferat? Sau un personaj care nu îţi place?
Violeta Ungureanu: Nu pot spune că am un personaj care nu îmi place sau un personaj preferat. Mereu am considerat că este bine să îţi laşi protagonistul să greşească. Nu să-l condamni definitiv pentru acea greşeală. Însă trebuie să existe acest proces al acceptării care până la urmă duce la vindecare.
E un lucru pe care îl aud de la mulţi scriitori. Personajele sunt cum ar fi copiii lor, sunt creaţia lor, îi iubesc pe toţi. Simţi că au prins viaţă şi că la un moment dat nu îi mai creionai tu ci aveau o voce a lor?
Violeta Ungureanu: Da, am simţit de multe ori asta. Auzeam mici fragmente de dialoguri în mintea mea când mergeam pur şi simplu pe stradă.
Când ai ajuns la procesul de corectare, de editare, ai modificat mult, ai scos mult?
Violeta Ungureanu: Am modificat anumite părţi, am scos anumite părţi deoarece am realizat că mă îndreptam în destul de multe direcţii. Destul de multe personaje secundare.
Ai făcut cumva fişe pentru personaje, ştiu asta de la alţi scriitori.
Violeta Ungureanu: Este o modalitate de a crea. Nu le-am creionat fizic, doar în mintea mea.Trebuie să îţi cunoşti foarte bine personajul, să ştii ce preferă, ce nu-i place, toate micile detalii care îl construiesc ca persoană.
Ce cărţi citeşti tu de obicei? Eşti o cititoare înrăită sau te-ai concentrat pe roman?
Violeta Ungureanu: Îmi place să citesc. Nu am un anume gen preferat. Îmi plac cărţile psihologice. Mi-au plăcut şi în continuare îmi plac şi anumite nume clasice. Prima mea pasiune a fost seria Sherlock Holmes. În liceu l-am descoperit pe Dostoievski.
Ce sfat ai avea pentru tinerii ca tine? Cred că sunt mulţi care au în laptop diverse draft-uri de romane şi nu au curajul să se ducă. Unii nici nu se apucă de scris.
Violeta Ungureanu: Tocmai acesta ar fi sfatul. Să nu oprească niciodată ceea ce îi face să se simtă în viaţă. Să-şi urmeze pasiunea în ciuda criticilor.
Critici sunt, bănuiesc. Vrei nu vrei.
Violeta Ungureanu: Orice ai face vor exista oameni care nu te vor înţelege şi te vor cataloga că eşti aşa şi aşa.
Nu putem mulţumi pe toată lumea.
Violeta Ungureanu: Exact. Dar atât timp cât tu simţi că ceea ce faci îţi aduce acea strălucire în ochi...
Cum te-ai simţit când ţi-ai văzut cartea publicată? Când ai luat-o prima oară în mâini.
Violeta Ungureanu: Nu mi-a venit să cred. A fost o bucurie. E ca un copil al meu. Mi-am văzut visul împlinit.
Mi-ai zis că ai scris în 6 luni acest roman. Cât timp ţi-a luat să-l publici.
Violeta Ungureanu: După ce l-am terminat de scris, mi-a trebuit o perioadă să mă acomodez. Simţeam că îmi lipseşte totuşi acest proces. Apoi am început demersurile să-l public.
Ziceai că ţi-a lipsit acest proces. Am mai auzit asta şi la alţi scriitori că după terminarea romanului simţi un gol.
Violeta Ungureanu: Este ca un gol, exact.
Întâi e euforie, apoi un gol că nu mai ai ce face. Te gândeşti deja la un alt roman?
Violeta Ungureanu: Am idei. Nu m-am apucat de scris, dar am idei pentru viitoare cărţi.
Ce spui despre tinerii din ziua de azi? Că se spune că nu se mai citeşte. Ce crezi, se mai citeşte?
Violeta Ungureanu: Tinerii pe care îi cunosc eu citesc. Sunt nişte tineri cu coloană vertebrală. Au opinii, ştiu ce vor, pot să spun că îmi place generaţia care vine după mine. Am o soră care va împlini în curând 19 ani şi prin intermediul ei am acces la prietenii ei şi nu simt că există o foarte mare diferenţă între noi, dar, în acelaşi timp, îi simt că au cumva opinii mai bine formate. Tot auzim că tehnologia e rea, dar din ce cunosc eu îi şi ajută să filtreze şi să ia ceea ce e bun.
Că ziceai de tehnologie, eşti de acord cu varianta e-book, audiobook sau rămâi doar la print?
Violeta Ungureanu: Eu sunt o fană a senzaţiei pe care o ai când citeşti o carte, cum te poţi întoarce la ea, o poţi sublinia. Era şi un citat, nu mai ştiu cine l-a spus, dacă vrei să citeşti o carte subliniată de cineva e ca şi cum ai umbla prin mintea lui.
Ce planuri mai ai? Un alt roman? Ziceai că ai deja o idee? Mai scrii şi povestiri între timp?
Violeta Ungureanu: Nu aş dori să mă opresc aici. Vreau să mai public cărţi.
Cu ce ai vrea să rămână cititorii din cartea asta? E un mesaj principal pe care vrei să-l transmiţi?
Violeta Ungureanu: Aş vrea să rămână cu ideea că orice s-ar întâmpla, orice furtună ar apărea în viaţa ta - pentru că despre asta este vorba, nişte evenimente care schimbă total cursul vieţii protagoniştilor - există o cale spre vindecare.
Iubirea vindecă?
Violeta Ungureanu: Da, iubirea vindecă.
Ai avut inspiraţie pentru Alexia, pentru Gabriel, pentru personajele principale? Sau pur şi simplu ţi le-ai imaginat de la zero?
Violeta Ungureanu: Am avut inspiraţie de la oamenii apropiaţi mie, dar sunt şi anumite lucruri pe care le-am imaginat de la zero.
Te inspiri doar din viaţă sau te inspiră şi alte poveşti, romane, filme?
Violeta Ungureanu: Pot spune că mă inspir din ce citesc, din ce trăiesc, suntem produsul a ceea ce citim, ascultăm, vedem. Am şi seriale preferate, sigur. Seria Shameless îmi place mult. E un serial destul de dur, dar care creionează destul de bine realitatea. Din loialitate, recunosc, uneori încă mai trezeşte anumite emoţii în mine, Grey’s Anatomy.
Romanul tău este un fel de romance cu psihologie. Te-ai gândit să schimbi genul pe viitor?
Violeta Ungureanu: M-am gândit să schimb genul. Am idei de cărţi young adult.
Zona fantasy?
Violeta Ungureanu: Exact, aş merge şi pe partea aceasta de distopie, pe zona fantasy.
Te-ai gândit vreodată să scrii poezii? Văd că eşti mai sensibilă.
Violeta Ungureanu: Citesc poezie, dar până acum nu am simţit nevoia.
Ziceai că ai mai scris poveşti. Ce fel de poveşti ai mai scris?
Violeta Ungureanu: Efectiv ceea ce simţeam în momentul respectiv, uneori chiar versuri pe care le auzeam şi mă făceau să scriu o nouă poveste. Despre prietenie uneori. Poveşti de dragoste.
Ţi-ai visat vreodată personajele? E altă întrebare pe care o pun destul de des. Sunt scriitori care mi-au spus că da.
Violeta Ungureanu: Nu sunt vise propriu-zise, dar mă plimbam pe stradă şi nu auzeam tumultul din jurul meu, eu auzeam fix ce îi spunea protagonistul meu protagonistei într-o situaţie care nici nu apare în carte. Aşa, pur şi simplu o situaţie banală.
În România e destul de greu să trăieşti doar din scris. Ţi-ai dori să ajungi la acest stadiu în care trăieşti doar din scris sau te vezi şi având un job de zi cu zi?
Violeta Ungureanu: Mă văd şi având un job de zi cu zi.
Îţi place să munceşti. Mie mi-ar plăcea doar să stau să scriu.
Violeta Ungureanu: Este Visul, dar ne adaptăm.