Jurnalul.ro Ştiri Social Viza de flotant, obținută fără drumuri la Evidența Populației. În ce condiții se va putea stabili reședința automat

Viza de flotant, obținută fără drumuri la Evidența Populației. În ce condiții se va putea stabili reședința automat

de Monica Cosac    |   

În plin an electoral, când românii încep goana după vizele de flotant, câțiva parlamentari propun măsuri prin care aceste vize să poată fi eliberate mai uşor. Concret, viza de stabilire a reședinței se va putea obține și automat, în format electronic, la închirierea unei locuințe, însă de această modalitate vor putea beneficia doar persoanele care închiriază aceste spaţii în baza unui contract de închiriere ce a fost declarat la Fisc, potrivit unui proiect de lege pus recent în dezbatere la Parlament. Documentul prevede, de asemenea, și acordarea unor facilități fiscale cetățenilor care închiriază o singură proprietate, de cel mult 100 mp. 

Propunerea legislativă pusă pe masa senatorilor, săptămâna trecută, de 12 deputați USR, vizează modificarea a două acte normative: Ordonanța de urgență a Guvernului 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, precum și Legea 227/2015 privind Codul fiscal. 

Emisă în format electronic

Legislația actuală obligă persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea din buletin să treacă pe actul de identitate adresa unde locuiește efectiv.

Iar prin această propunere legislativă, care are scopul de a facilita obținerea vizei de flotant, se va reglementa, în primul rând, posibilitatea de a obține această viză și în mod automat, atunci când o persoană semnează un contract de închiriere, nu doar depunând cereri și acte doveditoare la Evidența Populației, cum se întâmplă în prezent, spun inițiatorii.  

„Prin această intervenție legislativă lăsăm neschimbată procedura obținerii de viză de reşedinţă la cerere și adăugăm în plus procedura obținerii de viză de reședință automată. Modificarea vizează ideea de înregistrare a reședinței ca procedură administrativă pe care autoritățile publice o întreprind pentru cetățean. Odată ce cetățeanul a semnat un contract de închiriere, iar contractul a fost depus de către proprietar la autoritatea fiscală competentă, serviciul de evidenţa persoanelor de pe raza teritorială a bunului imobiliar respectiv trebuie să ia act de faptul că la adresa declarată de proprietar începe să locuiască efectiv o persoană/persoane și să emită viza de reședință. Am prevăzut faptul că viza va fi emisă în format electronic, nefiind astfel necesară deplasarea la serviciul de evidență a persoanelor în vederea ridicării acesteia”, se arată în expunerea de motive.

Conform documentului, schimbul de informaţii dintre Fisc şi serviciul de evidenţă a persoanelor se va face „utilizând un formular standardizat, elaborat în acest sens, care conţine informaţiile necesare eliberării vizei de reşedinţă pentru persoanele care închiriază bunuri imobile cu destinaţia de spaţii de locuit”.

În varianta actuală, persoana care locuieşte mai mult de 15 zile la o altă adresă decât cea din buletin trebuie să depună la Evidența Populației o cerere pentru viza de flotant, însoțită de mai multe documente: o declarația pe proprie răspundere a solicitantului, din care să rezulte că locuiește mai mult de 15 zile pe lună la adresa respectivă, actul de identitate al solicitantului, actul de identitate al găzduitorului, actul de proprietate și o declarație a găzduitorului din care să reiasă dacă la respectiva adresă au reședința persoane care nu aparțin aceleiași familii. 

De asemenea, proiectul prevede și majorarea valabilității vizei de flotant. În prezent, aceasta se emite pe perioade de până la un an, iar inițiatorii spun că acest termen nu are nicio justificare: „Nu există reglementată nici în legislația națională nici în cea europeană necesitatea reală pentru ca vizele de reședință să fie valabile doar pentru un an”.

Prin urmare, menţiunea privind stabilirea reşedinţei se va acorda pentru perioada solicitată, dar care nu poate depăşi termenul de valabilitate al buletinului, şi are valabilitate pe timpul cât persoana locuieşte efectiv la adresa declarată sau înregistrată ca reşedinţă.

Cei ce nu vor dori emiterea automată a vizei de reşedinţă vor trebui să anunțe serviciul pentru evidenţa persoanelor.

„Persoanele care închiriază spaţii de locuit în baza unui contract de închiriere care a fost depus la organul fiscal competent beneficiază de înscrierea automată a reşedinţei în Sistemul naţional de evidenţă a persoanelor şi li se eliberează viza de reşedinţă în format electronic de către serviciul de evidenţă a persoanelor de pe raza căruia aparţine bunul imobil”, stipulează proiectul legislativ.

Impozitul, redus pentru prima proprietate imobiliară închiriată

Mai mult, proiectul vizează și reducerea impozitului pe chirii în cazul persoanelor fizice care închiriază o singură locuință.

Conform prevederilor în vigoare, proprietarii care cedează folosinţa unor bunuri trebuie să achite un impozit care reprezintă 10% din chirie. De asemenea, în situația în care sumele obținute din chirie depăşesc 6 salarii minime brute pe an, aceștia trebuie să achite contribuțiile la bugetul de asigurări de sănătate.

Iar, potrivit proiectului legislativ, impozitul pe chirii este redus de la 10% la 5% în cazul proprietarilor persoane fizice care închiriază un singur bun imobiliar, cu o suprafață de cel mult 100 mp. 

„Se instituie două praguri diferite de impozitare pentru cedarea folosinței bunurilor. Se introduce pragul de 5% pentru prima proprietate imobiliară închiriată, care are o suprafață de maximum 100 mp, iar pentru restul se păstrează pragul de 10%”, precizează inițiatorii.

Proprietarii vor putea beneficia de această reducere a impozitului dacă parcurg paşii de înregistrare și declarare a chiriei, folosind site-ul ANAF, mai spun aceștia. De asemenea, proiectul mai prevede renunțarea la contribuția la bugetul de asigurări de sănătate în cazul proprietarilor care se încadrează la plata impozitului de 5%. 

„Eliminarea plăţii CASS-ului în cazul lor poate reprezenta un stimulent în declararea contractelor de închiriere”, susțin inițiatorii proiectului de lege.

În 2022, au fost aproximativ 200.000 de contracte de închiriere înregistrate oficial la ANAF, iar experți din domeniu consideră că acestea reprezintă aproximativ 20-30% din închirierile totale. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri