Fostul ministru al Săntății, Vlad Voiculescu, își exprimă nemulțumirea față de felul cum a colaborat cu premierul Florin Cîțu și afirmă că nu a fost lăsat să schimbe sistemul.
"113 zile de mandat și de ciocniri între mentalități. Nu este nimic nou. Sunt aici să vă spun că în continuare mi-e teamă pentru oamenii din țara asta, pentru cei care au nevoie de ajutor, pentru oamenii buni din sistem, care așteptau o schimbare de multă vreme. Realitatea, dacă superi prea tare sistemul, atunci nici nu mai are nevoie de argumente pentru a te elimina. Aveam experiența dn 2016 dar totuși am găsit vulnerabiilități îngricoșătoare, de la sistemul central și din teritoriu. Vorbesc despre neputința coordonării, a unui sistem de a-și servi cetățenii, nu ale unei persoane. Ai nevoie de timp, oameni, mentalitate, o anumită abordare ca să schimbi.
Am preluat un Minister al Sănătății în colaps, și se vorbește mult despre imaginea unui ministru sau altuia, despre capabilitățile de comunicare, vrem să transmitem adevărul către oameni, dar instituțiile nu se construiesc doar prin imagini și comunicare, se construiesc prin echipe, în timp, altfel în urma noastră nu rămâne nimic. Problema statului român este capacitatea extrem de limitată a instituțiilor sale. Am considerat că alegeriile au trecut și suntem un guvern, o echipă care vrea să construiască.
Cred ca am gresit în anumite aspecte și m-am asteptat la o anumită decență, când oamenii mor, și cred că am greșit. Cred că în general România are nevoie de politicieni care să acționeze în interesul oamenilor. Am crezut că am ieșit dn epoca epoleților, a specialilor, a privilegialor nemăsurate, dar m-am înșelat. Dar sunt sigur că ăsta este drumul.
113 zile de ciocniri de mentaltăți. Vaccinarea. M-am așteptat să fie făcută mai întâi pentru bătrani și bolnavi. Am obținut în proporție de trei sferturi dar nu m-am așteptat să avem centre închise pentru privilegiați. Am făcut un gest de transparență, și am avut o investigație a Corpului de control al premierului care a aruncat în spațiul public informații nemaiîntâlnite. Semnalul este, dacă vrei transparență, trebuie să te temi, pentru că, dacă deranjezi, atunci sistemul va acționa împotriva ta.
Deschiderea școlilor este un succes al acestui guvern, dar dintr-un efort comun s-a transformat într-o pasare către Ministerul Sănătății. Premierul României lansând ținte fără să discute cu nimeni, vorbind despre lucruri pe care nu le cunoștea, nu s-a sfătuit cu nimeni din Ministerul Sănătății, nici cu comisiile de specialitate, echipa.
Fiecare accident din sistemul sanitar a fost manipulat politic de către opoziție, firesc, dar nefiresc din partea partenerilor de coaliție. Cazurile Babeș, Foișor, care nu țineau de Ministerul Sănătății. Responsabilitatea clară pentru evacuarea de la Foișor era în sarcina altcuiva. Lucrurile astea le-am lăsat să treacă și am greșit pentru că m-am gândit că există niște limite, dar se pare că acestea există doar pentru o parte dintre noi. Ne-am pomenit cu un premier care își bate joc de munca unei echipe, pe care n-a cunoscut-o", a declarat fostul demnitar.
Totodată, fostul consilier Andreea Moldovan spune ca nu a fost condiționată din punct de vedere politic, a încercat să rezolve problemele, știe să comunice cu colegii din țară și a ținut în permanență legătura cu ei, cu medicii și asistentele diin spitale, școli, ambulanțe, DSP. A vrut să țină cont nu doar de pandemie, există și pacienți cu afecțiuni cronice și a vrut să ofere o șansă mai bună pacienților cu comorbidiități, pacienților cu covid și non covid.
"Despre carantină s-a discutat două zile succesive, la Ministerul Sănătății cu DSP, INSU, etc. și s-a agreat forma finală a carantinării. Este o muncă de echipă. Trebuie să fim obiectivi, constructivi, calmi, să spunem adevărul cu bune și rele. Situația nu este ușoară, secțiiile ATI sunt pline cu pacienți în stare gravă".