Dar cu fiecare săptămână care trece, există mai multe dovezi care sugerează că socotelile lui Putin s-au inversat. Departe de a oferi o victorie rapidă, „operațiunea militară specială” a lui Putin a devenit o întreprindere sângeroasă pe care Rusia ar putea-o foarte bine pierde. Deși cu siguranță a impus multe sacrificii Ucrainei, totodată a produs și costuri rușilor obișnuiți.
Amploarea haosului pe care Kremlinul și l-a creat a devenit pe deplin evidentă la sfârșitul lunii iunie, când Evgheni Prigojin și mercenarii săi din Grupul Wagner au contestat direct conducerea de la vârf. Tentativa de lovitură de stat a lui Prigojin s-a desfășurat pe parcursul mai multor ore și sub ochii întregii lumi, iar forțele sale Wagner au capturat chiar orașul rusesc Rostov-pe-Don, sediul districtului militar de sud al armatei ruse. De acolo, forțele sale - inclusiv tancurile - au mărșăluit spre Moscova, ajungând la 200 de kilometri de aceasta.
Observatorii uluiți din întreaga lume au rămas cu multe întrebări. Unde erau serviciile secrete și de securitate ale Rusiei? Cum a putut regimul lui Putin să permită o astfel de provocare de nespusă dimensiune la adresa autorității sale?
Într-un discurs la nivel național rostit exact când a început marșul lui Prigojin, Putin și-a amintit de haosul din 1917 și a avertizat cu privire la războiul civil. Apoi nu a mai fost nici văzut, nici nu s-a mai auzit nimic de el. A continuat să stea la Kremlin în acele ore dramatice sau a fugit la Sankt Petersburg, așa cum au speculat unii? Inutil să spun că un dictator puternic care întoarce coada și aleargă nu mai este puternic, mai ales când o face în fața unei provocări din interiorul propriului său cerc.
Și ce să facem cu afirmația Kremlinului cum că impasul a fost rezolvat prin mediere de către președintele belarus Aleksandr Lukașenko, un vasal junior pe care Putin îl folosește uneori, dar rareori îl ia în serios? Chiar dacă acest lucru ar fi adevărat, ar ridica îndoieli serioase cu privire la puterea lui Putin.
Din punct de vedere instituțional, Federația Rusă a fost acum expusă ca fiind înfricoșător de slabă. Grupul Wagner a reușit să zdruncine fiecare celulă a statului, deoarece statul se bazează în întregime pe voința unui om a cărui autoritate a fost contestată fără nicio reacție inițială. Dacă ar cădea despotul, rezultă că orice altceva ar cădea odată cu el. În orele critice ale insurecției lui Prigojin, Rusia lui Putin s-a dovedit a fi ceea ce susțineau de multă vreme criticii săi: un stat mafiot lipsit de instituții solide - dar, din păcate, unul cu cel mai mare arsenal nuclear din lume.
A fost un moment al adevărului, iar aluzia lui Putin la 1917 și la căderea țarului a fost de fapt una destul de potrivită. Episodul actual amintește într-adevăr de acel an, care a adus nu una, ci două revoluții - mai întâi în februarie și apoi în octombrie.
Tentativa de lovitură de stat a lui Prigojin a fost strâns legată de războiul eșuat de cucerire din Ucraina. Perspectiva unei înfrângeri dezastruoase a Rusiei crește, punând în continuare sub semnul întrebării înțelepciunea, competența și puterea omului puternic. Cu o înfrângere militară care se profilează, Putin trebuie să se gândească cu atenție la viitorul său. Câtă putere mai are? Este suficient să încheie războiul printr-un compromis dureros, sau asta ar arăta slăbiciune și ar declanșa o altă provocare la adresa regimului său?
În orice caz, marșul lui Prigojin asupra Moscovei arată că războiul a intrat într-o nouă fază periculoasă. Finalul jocului se apropie și orice s-ar întâmpla pe câmpul de luptă va determina viitorul politicii interne ruse. Știm acum că încheierea războiului va fi mai riscantă și mai dificilă decât se presupunea anterior, deoarece orice percepție a înfrângerii va fi considerată inacceptabilă pentru anumite elemente ale aparatului de putere rus. Prigojin a fost doar o parte a acelei structuri.
Cu cât ne apropiem de finalul jocului, cu atât este mai mare riscul ca Kremlinul să recurgă la un act irațional, cum ar fi ordinul folosirii unei arme nucleare. Revolta lui Prigojin oferă o previzualizare a haosului ce îl așteaptă. Aproape orice este de imaginat acum, de la dezintegrarea Federației Ruse până la ascensiunea unui alt regim ultranaționalist cu aspirații neoțariste de restaurare imperială.
La fel ca Rusia lui Putin, și aceasta ar rămâne blocată în trecut, departe de orice perspectivă de modernizare socială, politică sau economică. Ar reprezenta o amenințare permanentă pentru flancul estic al Europei și pentru stabilitatea globală în general. Va trebui să ne înarmăm împotriva ei, iar nepoții și strănepoții noștri vor trebui, cel mai probabil, să facă același lucru.
Autorul:
Joschka Fischer, ministrul de externe și vicecancelar al Germaniei între 1998 și 2005, a fost lider al Partidului Verzilor Germani timp de aproape 20 de ani.
Traducerea, adaptarea și redactarea: Daniel Apostol, ClubEconomic.ro
Copyright: Project Syndicate, 2023.