Jurnalul.ro Ştiri Social Voiculescu, despre un posibil dezastru ca cel de la Colectiv: Am trimite pacienţii mult mai repede în străinătate

Voiculescu, despre un posibil dezastru ca cel de la Colectiv: Am trimite pacienţii mult mai repede în străinătate

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat sâmbătă seara, la Antena 3, că dacă ar avea loc un alt dezastru precum cel de la Colectiv, pacienţii ar fi trimişi mult mai repede în străinătate. 

El a spus că România nu are suficiente locuri în spitale şi nu are condiţii în cazul unui nou accident de acest fel. 

"În cazul în care Colectiv s-ar întâmpla mâine nu avem suficiente locuri în spitale şi nu avem condiţiile necesare pentru a trata atâţia pacienţi cu arsuri grave. Ceea ce trebuie spus este că orice capitală europeană ar fi depăşită de situaţie. Ce ar trebui să facem şi sunt sigur că am face - pentru că autorităţile statului au învăţat din ce s-a întâmplat atunci - sunt sigur că am trimite pacienţi mult mai repede în străinătate şi cred că asta ar fi lucrul de făcut. Ar trebui să ne asumăm ce avem în acest moment şi să avem în centru pacienţii. Ce ar trebui să facem noi este să ne construim capacitatea ca, în cazul unei tragedii de o scară mai mică, să ne prindă pregătiţi. Şi asta facem. Pe de o parte renovăm secţia de terapie intensivă de la Spitalul de Arşi, pe de altă parte vă spuneam despre un spital nou de arşi, avem extinderea secţiei de post critic de la Floreasca, la care se lucrează în acest moment. Secţia specială de arşi de la Floreasca funcţionează la capacitatea maximă. Mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit dar secţia de acolo funcţionează şi nu ştiu ce ne-am face fără ea", a susţinut demnitarul. 

El a afirmat că, anual, România trimite în străinătate la tratament aproximativ 1000 de copii, cu banii cheltuiţi într-un an putându-se construi un spital. 

"Pleacă foarte mulţi copii la tratament în străinătate, sunt 1000 de copii pe care îi trimitem în străinătate anual. Calculaţi că fiecare caz trimis în străinătate costă câteva zeci de mii de euro. Cu banii aceştia se construia deja un spital. Cu banii pe care îi cheltuim într-un singur an am fi putut construi un spital", a precizat ministrul Sănătăţii. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri