Chiar de la nașterea lui Constantin-François, tatăl lui, Jacques-René Chassebœuf, avocat la tribunalul din Craon (departamentul Mayenne), hotărăște să-i schimbe numele de familie, socotit ridicol, în acela de Boisgirais. Rămas orfan de mamă la vârsta de 2 ani, este lăsat în grija unor rude. La șapte ani, este dat la un colegiu din Ancenis. Aproape abandonat de tatăl său, se bucură de atenția unui unchi din partea mamei, a cărui intervenție va determina mutarea copilului, acum în vârstă de 12 ani, la colegiul din Angers. „Cinci ani mai târziu - evidenția cercetătorul Laurențiu Zoicaș într-o minibiografie găzduită de Dicționarul scriitorilor francezi (Polirom, 2012) -, tatăl său îl emancipează, punându-l în posesia micii rente rămase după moartea mamei sale. Tânărul ajunge la Paris, unde continuă, în biblioteci, să se dedice studiului autorilor antici, istoriei și filosofiei. Nefiind atras de drept, urmează timp de trei ani cursuri de medicină.”
Călător în Siria și Egipt
Între timp (1781), Constantin-François compune un memoriu asupra cronologiei stabilite de Herodot, pe care-l trimite Academiei. Drept urmare, este remarcat de baronul d’Holbach, care-l prezintă savantului Franklin. Acesta îl prezintă, la rândul lui, dnei Helvétius, în a cărei casă din Passy se reuneau literați și savanți de seamă ai epocii. Din nou biograful Laurențiu Zoicaș: „O moștenire îi permite să întreprindă o călătorie în Egipt și Siria. După un an de pregătiri asidue - și după ce, de comun acord cu unchiul său, își ia numele de Volney -, pornește la drum în 1783. Petrece câteva luni la Cairo, observând obiceiurile și datinile egiptenilor. Pentru a învăța limba arabă, stă opt luni într-o mănăstire druză din munții Libanului. Înarmat cu scrisori de recomandare către căpeteniile triburilor locale, străbate Egiptul și Siria. Călătoria sa avea să dureze trei ani (1783-1785). La întoarcere, Volney își publică impresiile sub titlul Voyage en Égypte et en Syrie (Călătorie în Egipt și Siria) (1787). Lucrarea se bucură de un imens succes.”
Deputat în Adunarea Constituantă
În completare: „Câteva luni mai târziu, Volney este numit director general al agriculturii și comerțului în Corsica. Aici îl surprinde Revoluția. Ales de către cetățenii din Anjou deputat în Adunarea Constituantă, Volney demisionează din funcția pe care o ocupa și ia parte, la Paris, la toate dezbaterile legislative importante. I se datorează, printre altele, legea care obliga Franța să se abțină de la orice război de cucerire. În 1791, Volney, adversar declarat al oricărei forme de despotism și încredințat că orice tiranie crește direct proporțional cu gradul de ignoranță al poporului, publică Les Ruines ou Méditations sur les révolutions des empires (Ruinele sau Meditații asupra răsturnărilor imperiilor). În cele douăzeci și patru de capitole care-l compun, textul Ruinelor îmbină, într-un stil care amintește de cel escatologic, ateismul Enciclopediei și un soi de religiozitate sentimentală, à la de Bernardin de Saint-Pierre. Naratorul meditează melancolic contemplând ruinele Palmyrei, când o fantomă, sau Geniul mormintelor, i se arată și începe să-i explice condiția umană, principiile pe care se întemeiază societatea, cauzele răului, originea legilor și, mai cu seamă, motivele pentru care imperiile cele mai înfloritoare se prăbușesc. Ignoranței, sursă a tuturor relelor, i se adaugă trufia și nepăsarea tiranilor, inegalitatea socială și greșelile în administrarea puterii.”
Cu tânărul Napoleon sub portocalii din Corsica
Pe fir: „Naratorul descrie apoi o adunare a tuturor popoarelor, la care se dă bătălia dintre adevăr și minciună, dintre fanatism și libertate; libertatea, este concluzia ultimă, nu există decât prin dreptate, nu poate fi obținută decât prin supunerea față de legi și nu se păstrează decât prin îndeplinirea îndatoririlor. Lucrarea s-a bucurat de un mare succes pe întregul continent european.” Și câteva informații despre gospodarul Volney: „Plănuia să inițieze cultivarea, în Corsica, a portocalilor, curmalilor și bumbacului. În 1792, cumpără în insulă un domeniu și începe să-și pună în aplicare proiectul. Cu prilejul șederii în Corsica, îl cunoaște pe tânărul Bonaparte, pe atunci simplu ofițer de artilerie, în legătură cu care va face, în 1796, pe când se afla în America, următoarea reflecție: «Dacă împrejurările îl vor ajuta, vom vedea în omul acesta capul lui Cezar pe umerii lui Alexandru». După ce publică, în august 1793, un opuscul intitulat La Loi naturelle ou Catéchisme du citoyen (Legea naturală sau Catehismul cetățeanului), Volney, acuzat de opinii regaliste, este ținut în detenție timp de zece luni.” Sinuos destin!
Din închisoare, la catedra de istorie
După îndepărtarea lui Robespierre de pe scena politică (27 iulie 1794, sau „9 Termidor”), Volney este eliberat și i se încredințează catedra de istorie de la proaspăt înființata École Normale. „Deși predă istoria, Volney o privește ca pe o sursă de prejudecăți și de greșeli: și de această dată, combaterea dogmelor va constitui principala lui preocupare. În 1795, pornește într-o lungă călătorie în America, prilej pentru a face observații asupra climatului, legilor și obiceiurilor din Statele Unite. Este ales, în absență, membru al Institutului, chiar de la crearea acestuia (1795). Experiența americană se va reflecta în lucrarea Tableau du climat et du sol des États-Unis d’Amérique (Prezentarea climatului și teritoriului Statelor Unite ale Americii), publicată în 1803. Șederea pe continentul american - mai consemna cercetătorul Laurențiu Zoicaș - îi este însă umbrită de o serie de neplăceri: este acuzat de spionaj în favoarea Franței, care avea pretenții asupra Louisianei, și are de suportat atacuri la adresa Ruinelor. Moartea tatălui său îl obligă să se întoarcă în Franța (1798).”
Fuga de politică, întoarcerea la cărți
Aproape de final: „O intervenție a lui Volney pe lângă deputatul Laréveillère-Lépeaux va avea ca efect reprimirea lui Bonaparte în rândurile armatei. Dar amiciția dintre politicianul moderat și învingătorul de la Marengo nu va fi lipsită de suișuri și coborâșuri: căci, deși partizan al loviturii de stat de la 18 Brumar (9 noiembrie 1799), pe care o privise ca pe o ultimă soluție pentru apărarea libertăților cucerite prin Revoluție, filosoful se va îndepărta treptat de politica napoleoniană. Numit vicepreședinte al Senatului, demisionează chiar în momentul proclamării Imperiului. Cu toate că demisia nu-i este acceptată și deși primește titlul de conte, Volney se retrage, dezamăgit, din viața politică, reluându-și preocupările de erudit. Își pune întreaga energie în slujba alcătuirii unui sistem de transliterație a limbilor orientale, menit să înlesnească studierea acestora în Europa; publică o serie de lucrări în care-și expune sistemul - între ele, L’Alphabet européen appliqué aux langues asiatiques (Alfabetul european aplicat la limbile asiatice) (1819) și L’hébreu simplifié (Limba ebraică simplificată) (1820). Academician din 1803 (fotoliul al 24-lea), numit de Ludovic al XVIII-lea pair al Franței în 1814, se stinge din viață în 1820.”
Opere
Mémoire sur la Chronologie d’Hérodote (1781); Voyage en Égypte et en Syrie (1787); Considérations sur les guerres des Turcs et de la Russie (1788); Chronologie des douze siècles antérieurs au passage de Xerxès en Grece (1788); Les Ruines ou Méditations sur les révolutions des empires (1791); La Loi naturelle ou Catéchisme du citoyen français (1793); Leçons d’histoire prononcées à l’École normale (1795); Tableau du climat et du sol des États-Unis d’Amérique (1803); Recherches nouvelles sur l’histoire ancienne (1808-1814); Questions de statistique à l’usage des voyageurs (1813); Histoire de Samuel, inventeur du sacre des rois (1818); L’alphabet européen appliqué aux langues asiatiques (1819); L’hébreu simplifié (1820). Principala ediție: Œuvres complètes de Volney, Firmin Didot, 1852.
Referințe critice
Eugène Berger, Volney. Étude sur sa vie et son œuvre, Paris, 1852; Sainte-Beuve, Causeries du lundi, t. VII, Paris, 1854; G. Chinard, Volney et l’Amérique, Paris, 1923; J. Gaulmier, L’Idéologue Volney d’après des documents inédits. Contribution à l’histoire de l’orientalisme en France, Beirut, 1951; J. Gaulmier, Un grand témoin de la Révolution et de l’Empire: Volney, Paris, 1959. Laurențiu Zoicaș.
269 de ani s-au împlinit în 3 februarie 2026 de la nașterea lui Constantin-François Volney, conte de Chassebœuf.
„Lui Constantin-François Volney i se datorează, printre altele, legea care obliga Franța să se abțină de la orice război de cucerire.”, Laurențiu Zoicaș, cercetător
8 luni a petrecut Constantin-François Volney într-o mănăstire din Munții Libanului, timp în care a învățat limba araba.
Academician din 1803 (fotoliul al 24-lea), numit de Ludovic al XVIII-lea pair al Franței în 1814, Constantin-François Volney s-a stins din viață în 1820.
„Constantin-François Volney și-a pus întreaga energie în slujba alcătuirii unui sistem de transliterație a limbilor orientale, menit să înlesnească studierea acestora în Europa.”, Laurențiu Zoicaș, cercetător