Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme închisă în Bucureşti, cu ploi slabe şi intensificări ale vântului, pe parcursul zilei de miercuri

Vreme închisă în Bucureşti, cu ploi slabe şi intensificări ale vântului, pe parcursul zilei de miercuri

Vremea va fi închisă în Bucureşti, pe parcursul zilei de miercuri, vor fi condiţii de ploaie slabă, iar vântul va avea intensificări de până la 40 km/h, reiese din prognoza publicată, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform specialiştilor, în Capitală, pe durata zilei de miercuri, între orele 6:00 - 20:00, trecător, cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări după-amiaza şi seara, când la rafală se vor atinge viteze de 35 - 40 km/h.

Dimineaţa, temperatura aerului se va situa în jurul valorii de 5 grade, apoi va urca spre o maximă de 13 - 15 grade Celsius.

Meteorologii au emis, marţi, o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi viscol, la altitudini mari, valabilă în 15 judeţe din Moldova, Transilvania şi Muntenia, începând de miercuri dimineaţa.

Potrivit prognozei, miercuri, 27 martie, în intervalul orar 6:00 - 20:00, în cea mai mare parte a Moldovei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 55 - 75 km/h, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, local, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va sufla tare, cu viteze de 80 - 100 km/h, iar zăpada va fi spulberată.

Judeţele aflate sub atenţionarea Cod galben sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui şi, parţial, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Braşov şi Covasna.

Temporar, vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse şi la cote mai reduse, cu viteze de până la 45 - 55 km/h. În jumătatea de nord a Moldovei, trecător, vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare şi condiţii de polei.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea emisă marţi. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri