Duminică la ora 20.00, în emisiunea „X Factor” îşi vor face apariţia o serie de concurenţi care mai de care mai interesanţi, unii dintre ei personaje cunoscute precum Hamude, concurent din emisiunea „Temptation Island - Insula iubirii”, Loredana Anghelescu, o cunoscută cântăreaţă de muzică lautărească supranumită „Prinţesa de Aur”, Eliza Georgescu, viitoarea soţie a actorului de stand-up comedy Cosmin Natanticu, Mirela Cumpănaşu, backing vocal în bandul pe care îl are Miki de la K-pital sau Elsa, fina lui Horia Brenciu.
Aa se face că Mirela, studentă la Conservator şi totodată backing vocal în trupa pe care o are Miki de la K-pital va fi recunoscută drept fata cu cea mai bună „mitralieră” de la „X Factor”, iar Enrica, o finalistă la „X Factor” Italia îşi va încerca şi ea norocul în faţa juriului din România. Actorul Cosmin Natanticu îşi va susine pe scena emisiunii de la Antena 1 viitoarea soie, care vrea să arate juriului că are factorul X.
Andrei Sorin Dobre şi Hamude din emisiunea „Temptation Island - Insula iubirii” sunt doi tineri care suferă din dragoste şi-şi vor dedica piesele fostelor partenere, iar Adrian Giurcă îşi va încerca norocul pentru a treia oară la acest concurs, în speranţa că măcar de data aceasta va reuşi să treacă mai departe. Simion Caragia este un concurent cu o poveste de viaţă emoţionantă care l-a ajutat să se exprime mai bine în muzică şi să-şi pună în valoare talentul său. Brenciu va fi impresionat până la lacrimi de concurent, iar Bănică îi mărturiseşte: „Mi-aş fi dorit ca la vârsta ta să am aceeaşi maturitate şi stăpânire de sine. Este pentru prima oară când îi spun unui concurent mulţumesc!”.
Cum va reaciona Horia Brenciu când îi va vedea fina pe scenă, care va fi cel mai sensibil moment din show-ul incendiar, cum este interpretarea „Prinţesei de aur” sau cum arată Elsa din „Regatul de gheaţă”, telespectatorii Antena 1 pot vedea duminică seara de la ora 20.00.