Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de brazilieni au fost uciși în urma unor raiduri ale poliției 

Zeci de brazilieni au fost uciși în urma unor raiduri ale poliției 

de Redacția Jurnalul    |   

Zeci de oameni au murit în urma unor raiduri ale poliției braziliene care au vizat bandele de infractori și traficanții de droguri. Operațiunea a început în urmă cu cinci zile.

Potrivit informațiilor, cel puțin 44 de persoane au murit în orașul Rio de Janeiro și în statele Sao Paulo și Bahia, potrivit Sky News.

În Rio, poliția a anunțat că nouă persoane și-au pierdut viața în timpul unui raid în care ofițerii au fost atacați de bărbați înarmați. Printre cei uciși se numără „Fiel" și „Du Leme", doi lideri ai unor bande din favelele Juramento și Chatuba. Ofițerii au declarat că au confiscat de la suspecți puști, muniție și grenade.

Cel puțin 16 persoane au murit în confruntări în orașele braziliene Guaruja și Santos din statul Sao Paulo. Confruntările au început vinerea trecută, după ce un ofițer de poliție din Guaruja a fost împușcat mortal în timp ce se afla în patrulare.

Cel puțin 58 de persoane au fost arestate în cele cinci zile ale Operațiunii Scut. De asemenea, 19 suspecți ar fi fost uciși în confruntări între poliție și membri ai unor bande din statul Bahia, în nord-estul țării.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: raiduri poliție brazilieni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri