Jurnalul.ro Ştiri Locale Zeci de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu la un restaurant din Buzău

Zeci de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu la un restaurant din Buzău

Zeci de persoane au fost evacuate marţi după izbucnirea unui incendiu la coşul de fum al unui restaurant aflat în incinta unui centru comecial din municipiul Buzău. 

"Pompierii din cadrul ISU Buzău au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi o autospecială salvare de la înălţime. 10 persoane au fost evacuate de către forţele profesioniste, alte 30 de persoane din restaurant s-au autoevacuat, precum şi toţi clienţii din întreaga clădire au părăsit clădirea", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu. 

Potrivit sursei citate, la faţa locului au sosit şi două ambulanţe, dar nu s-a impus acordarea de ajutor medical. 

"Cauza probabilă a incendiului a fost autoaprinderea fumului şi grăsimii depuse pe coşul de fum", a precizat sursa citată. AGERPRES

Subiecte în articol: incendiu restaurant din Buzău
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri