Jurnalul.ro Ştiri Observator Zeci de persoane, salvate din zonele montane de către Salvamont

Zeci de persoane, salvate din zonele montane de către Salvamont

de Redacția Jurnalul    |   

31 de persoane au fost salvate miercuri din zonele montane, opt dintre ele fiind predate ambulanțelor sau SMURD pentru transport la spital. De asemenea, o persoană a murit.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 32 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Au fost primite 17 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov, cîte două pentru Salvamont Prahova, Salvamont Lupeni, Salvamont Suceava, Salvamont Alba, Salvamont Harghita, Caraș Severin – Muntele Mic și câte unul pentru Salvamont Bihor, Salvamont Maramureș, Salvamont Cluj.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 31 de persoane. Dintre acestea, 8 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. A fost și un caz preluat de Serviciul IML.

S-au primit și 30 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: salvamont zone montane
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri