Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski neagă că războiul ar fi în impas și cere mai mult ajutor pentru apărarea aeriană

Zelenski neagă că războiul ar fi în impas și cere mai mult ajutor pentru apărarea aeriană

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a negat sâmbătă că războiul cu Rusia a ajuns într-un „impas” și a declarat că este nevoie de mai multă muncă cu aliații pentru a consolida apărarea aeriană, scrie Reuters.

Comentariile ui Zelenski au fost făcute la câteva zile după ce comandantul suprem al Ucrainei, generalul Valeri Zaluzhni, a declarat că războiul se îndreaptă spre o nouă etapă de lupte statice și de uzură, o fază care ar putea permite Moscovei să își refacă puterea militară.

„Astăzi timpul a trecut și oamenii sunt obosiți. Dar nu este vorba de un impas”, a declarat Zelenski în timpul unei conferințe de presă cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită.

„Rusia controlează cerul. Nouă ne pasă de armata noastră”.

Zelenski a recunoscut că au existat dificultăți în acest război, aflat acum în a 21-a lună, și că Kievul nu a obținut încă succese majore în contraofensiva sa.

Dar el a spus că trupele ucrainene nu au altă alternativă decât să continue să lupte și că au nevoie de mai mult sprijin din partea aliaților occidentali, în special în ceea ce privește apărarea aeriană.

Forțele ucrainene au făcut progrese lente prin câmpurile vaste de mine rusești într-o contraofensivă care a început în est și sud la începutul lunii iunie, dar Rusia a ripostat dur în est.

Trupele rusești organizau numeroase atacuri în apropiere de Avdiivka, Lyman și Mariinka în estul regiunii Donețk, a declarat armata ucraineană în actualizarea sa zilnică.

Forțele ucrainene își continuau înaintarea în sud-est spre Marea Azov, a adăugat raportul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: zelenski aparare aeriana
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri