Imaginile au folosit unei campanii declanșate pe contul de social media al ambasadei, unde diplomații au acuzat Armata Română de exterminarea prizonierilor de război. În virtual, mulți români au aplaudat campania - „Slavă eroilor sovietici!”. În Budești - locul unuia din lagărele de prizonieri sovietici - se vedeau urmele campaniei: cimitirul era îngrijit pe sfert, cât să dea bine în imagini. Restul mormintelor rămăseseră uitate, acoperite de bălării.
Stă îndoită peste baston, bătrânețea a cocârjat-o ca pe un semn de întrebare. A ieșit la marginea drumului, privește, parcă i-ar fi teamă, spre capătul străziii. Acolo deasupra bălăriilor, unde se termină casele, se zărește o stea roșie. Vede necunoscuți, se trage cât poate ea de repede spre palanii care țin gardul vechi. Dă să intre în ogradă și mai că-i sare sufletul când aude voce străină. Baba Floarea a sărit de 90 de ani și a văzut ruși de trei ori în viață. O dată când era copilă și „bolșevicii” treceau prin fața casei rânduri-rânduri, „sub puști”. Erau prizonieri de război aduși de hăt departe, din est, de către români și nemți. Pe urmă, tot cam pe atunci, nu mai știe cât să fi trecut, a mai văzut uniformele verzi pe ulițe. De data asta străinii - cu steluțele roșii la chipiu, „cum e aia de pe monument” - erau cei victorioși și „stăteau călare pe tot felul de mașini”. „Nu erau pe batozele de la SMT, nu, nu. Cu alea prizonierii au lucrat pe aici câmpul. Astea noi erau mașini mari cu tunuri. Nu mai țiu minte așa bine, eram mică”, molfăie baba, trăgând baticul negru de pe frunte. Pe urmă femeia tace lung, în amintirile ei nu mai descoperă uniformele verzi: „Despre prizonierii ăia o să vă zică mai multe cei de la stația de mecanizare. Că acolo îi duceau pe ruși”. De vizavi, de peste ulița pustie, iese dintre flori și buruieni o vecină înfoiată: „Cine mai știe, bre, de ruși? Alde Maria și nea Tudor au murit de mult”. Baba își pune mâna la gură uimită - „și ăștia s-au dus?”. Se uită spre bărăgan, acolo unde strada se termină în câmp și în monumentul cu stea roșie: „de astea mai știu… de stele… erau multe roșii pe țoalele alea verzi”. Acum câteva zile a mai văzut niște ruși. Au venit la monumentul din capul localității. La costume, cu steagul lor pus în fața tricolorului românesc, vorbind în graiul pe care l-a auzit prin ’40. Nu i-a ascultat nimeni, parcă primarul a dat târcoale locului. Rușii au venit să se tragă în poze în fața „stâlpului ăluia de monument” care păzește cimitirul sovietic din Budești, oraș din județul Călărași. Delegația străină, știe toată lumea din localitate, a venit de la București, de la ambasadă, nu a fost niciun militar. Baba se mai apleacă un pic peste baston și molfăie din gura știrbă: „mamă, un soldat rus bun este un soldat rus împușcat”.
Lagărul, consilierul și georgiștii
Ambasada Federației Ruse la București a sărbătorit Ziua Victoriei cu o campanie de propagandă tip sovietic. După ce au bătut Moldova și Muntenia - acolo unde s-au tras în imagini profil și față alături de monumente funerare din diferite localități - o delegație de diplomați a ajuns la Budești. Oraș-fantomă al Călărașiului, Budeștiul e un fel de ghimpe pentru URSS: aici a existat cel mai mare lagăr de prizonieri sovietici. Locul provoacă și acum discursuri cu acuze ale diplomaților ruși. Un consilier al ambasadei nu a reușit să se abțină când și-a lăsat coroana de flori la monumental de la Budești: „În anul 1942, comandamentul german fascist a creat în orașul Budești un lagăr pentru prizonierii sovietici de război, aflat sub administrarea armatei române. Ostașii Armatei Roșii erau ținuți în condiții inumane: foametea, bolile și lipsa medicamentelor au provocat moartea a mii dintre ei”. Derapajul diplomatului a fost preluat de biroul de presă al ambasadei, care a preluat cuvintele angajatului într-un text public în care Armata Română este scrisă cu litere mici, iar Armata Sovietică tronează cu litere mari alături. Parcă să facă în ciudă propagandei noi clădită pe mormintele vechi, A.I.-ul care a tradus comunicatul de presă al Ambasadei Rusiei postat după depunerea de coroane de la Budești pe contul de Facebook a instituției s-a bâlbâit rău: „Despre ceremoniile de depunere de flori în Ilfov, Djurdju și Kelrash.(…) În ceremonia de depunere de coroane la unul dintre cele mai mari cimitire militare sovietice din România, unde se vor odihni în jur de 6 mii eroi nostrii, alături de diplomații Ambasadei (…) Diplomatul a subliniat că înmormântarea de la Budapesta a fost o mărturie tăcută a unei mari tragedii. În concluzia sa, A.V. Belosheev și-a exprimat aprecierea sa față de autoritățile locale și sfaturi pentru tratarea atentă a memorialului”.
Pentru mai bine de trei sute de români comunicatul - chiar și așa tradus - a fost o capodoperă. Reacțiile și comentariile compatrioților arată un efect al propagandei: inimioare peste inimioare și zeci de mesaje „Slavă eroilor ruși”. De pe conturi reale, românii s-au înghesuit - ca și la toate celelalte postări din campania ambasadei - să salute inițiativa. Ba și unele figuri de aleși locali (trași în poze, alături de diplomați, prin cimitire) au fost lăudate pentru curaj. Au curs mesaje de susținere și condoleanțe: „SLAVA RUSSIA. Slava V.V Putin”, scrie unul, Robert Damian. Ca fotografie de profil este mecla omului cu imagine-banner a lui… Călin Georgescu. „Amintire veșnică soldaților care au luptat pentru eliberare”, transmite Bece Florina, o pensionară care și-a copiat la fotografia de profil figura unei tipe sexy, în vogă. „Glorie Eternă Eroilor Sovietici!” sau „Cinste eroilor căzuți!”, au scris Ștefan Drinceanu și Olga Sas - doi indivizi aflați la a treia tinerețe cu probleme tehnice. Ștefan și-a pus ca profil fotografia sa pe mod mute - se vede în imagine. Printre comentarii sunt strecurați și „partizanii”: conturi fără vreun detonator persoană fizică care postează doar mesaje de propaganda politică. Șoșoacă și un individ zis Machaveli sunt scandalagiii cei mai promovați de către „partizani”. Contul „Ale X Ois” strecoară un „blat cu ambasada” sub formă de mesaj: „dacă nu era Rusia, mulți dintre noi nu știu dacă mai eram vii acum era teroare și crimă pe străzi, cu covid! mulți au mintea turbată de ură, de parcă Rusia le-o mărit taxele și impozitele (…). Respect Vladimir Putin!”.
Regia din cimitir
La Budești nu a fost lagăr de exterminare așa cum au încercat să lase de înțeles angajații Ambasadei Rusiei. Potrivit arhivelor, în orașul din Călărași a fost un lagăr de muncă unde prizonierii au murit, cei mai mulți, din pricina unei explozii de epidemie de tifos. Nu există probe sau dovezi istorice care să ateste existența unor acțiuni sau a unui plan de lichidare a prizonierilor. Nici înfometați nu arătau. Așa își amintesc locuitorii mai bătrâni sau cei ce au mai prins povești de pe la bătrâni. Pe locul unde era lagărul, acum sunt trei străzi cu case unde lumii nu-i pasă de sovieticii din colț. În marginea lagărului pe o arie s-a construit cimitirul sovietic. Pe patru ziduri negre sunt scrise nume în ordine alfabetică: vreo doișpe Abdulaev, mulți Budko, o sumedenie de Iakolev și Popov. Interesant, pe plăci scrie mare: „În memoria soldaților sovietici, decedați în lagărul de prizonieri Budești și zonele înconjurătoare”. Sub o placă e pus un papuc. Pe „columna” din mijloc e stea roșie la mijloc și stea roșie sus. Scrie cu negru cam ce scriu și „partizanii” pe rețelele virtuale: „Glorie eternă ostașilor sovietici căzuți în lupta pentru libertatea și independența Uniunii Sovietice”. Mai jos, o coroană cu panglică alb-albastră-roșie acoperă aproape urmarea: „Slavă eroilor Armatei Sovietice care a eliberat România de sub jugul cotropitorilor fasciști”. Lângă monument e un braț de flori cu un mesaj de condoleanțe scris pe tricolor - „Glorie eroilor căzuți la luptă”. Și pe partea cealaltă - „Bica Nicoleta și familia”. „Aaaa, doamna Bica, da. Doamna primește bani ca să țină cimitirul curat”, știe o cumătră. De pe celălalt gard se mai aude una: „Oiliu, să nu zici maică de ea. E angajată la ambasadă. Așa zice”. O femeie știe că doamna Bica are adăpost de câini la marginea cimitirului sovietic. Din când în când mai trece gardul și dă cu coasa, că vara năpădesc căpușele dintre mormintele rușilor prin țarcurile cu potăi. Cimitirul e și acum curat, cosit pe o bucată cât un careu de fotbal. Este exact zona care a intrat în cadru, în fotografiile postate de ambasadă. În rest, tot locul e plin de buruieni. Mai spre margine pietrele funerare nici nu se mai văd. Timpul și bădădăul au acoperit locul. Fiind nefolositor pentru imagini și filmări, mijlocul și periferiile cimitirului - mai bine de trei sferturi din întreg locul - au rămas neîngrijite și în uitare.
Oamenii din Budești se împart în trei categorii când vine vorba de lagărul prizonierilor de război sovietici. Sunt cei bătrâni care au prins timpurile ori au auzit povești. „Nu erau așa rău, bre. Le mai dădea lumea la soldați câte ceva când ieșeau din lagăr și se duceau la muncă. Mergeau la câmp, mai găseau câte ceva”, știe baba Floarea. Lângă ea, o precupeață duce o găleată - „Eu am auzit că se hrăneau cu porumb crud. Dar era foame și la ei, și la noi”. Nea Nicu - și el a bătut vreo 80 de ani - se încruntă când aude de discursurile celor de la ambasadă: „Cam provoacă, cam provoacă. Din ce-mi aduc aminte de la ai mei, nu a fost așa rău. Nici vorbă să fie exterminați”.
Costel e din generația a doua - știe de cimitir și îl toarnă pe primar: „El se tot duce pe acolo. Când vin ăia de la ambasadă. Eu? Ce treabă am? M-au dus acolo când cu școala. Nu să mă facă pionier. După Revoluție”. Omul vinde nimicuri la marginea străzii principale din oraș, își aduce aminte cu plăcere de activitățile din cimitir - „că ne dădeau bomboane. Venea unu’, zicea ceva în rusește, mai zicea și primaru’ ceva și gata, primeam bomboane”. Mai devale, o femeia știe că și pe vremea comuniștilor se făceau activități „la sovietici”. Veneau activiști de la județ, persoane importante. Marius e din generația tânără a Budeștiului. Vinde la un butic, la o stradă distanță de cimitirul cu monumentul cu stea roșie. Omul e direct și simplu: „Ce dracu’ să mă intereseze de ăia? De românii duși și crăpați prin Siberia s-a interesat cineva?”.