Jurnalul.ro Ştiri Externe Zi test în confruntarea MACRON-Vestele galbene

Zi test în confruntarea MACRON-Vestele galbene

de Dan Constantin    |   

Ediția XIX a protestelor Vestelor galbene este considerată o zi test pentru eficacitatea măsurilor luate de guvernul francez pentru protecția zonelor comerciale și instituțiilor publice față de furia distrugerilor. Pentru sâmbătă, 23 martie,ca măsură de siguranță, în dispozitivele de securitate au fost introduse unități SENTINELLE care aparțin forțelor armate , specializate în acțiuni de anihilare antiteroriste. Acestea vor proteja instituțiile publice, forțele de ordine ale poliției și jandarmeriei asigurănd măsurile de menținere a ordinii. Au fost interzise protestele pe bulevardul Champs Elysee și în zona Președinției Franceze,Camerei Deputaților, fiind interzis accesul protestatarilor și pe 5oo de metri din străzile adiacente. În zonele centrale din alte orașe -Toulouse, Bordeaux, Metz, Rouen, Rennes, Perpignan,Dijon au fost interzise protestele.Măsuri speciale se iau la NICE, unde începe vizita oficială în Franța a președintelui Chinei, Xi Jinping.

Protestatarii au lansat la rândul lor un ultimatum- cu chemarea TOATĂ FRANȚA LA PARIS!. Manifestația va începe la ora 13 din Place Denfert-Rochereau și are ca punct terminus Sacre Coeur. Guvernatorul militar al Parisului a avertizat că dacă va fi amenințată viața vreunui militar, se va face uz de armă de foc.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri