Jurnalul.ro Ştiri Politică Ziua imunităţilor ridicate. Trei parlamentari dintr-o lovitură

Ziua imunităţilor ridicate. Trei parlamentari dintr-o lovitură

de Robert Kiss    |    Diana Lazăr    |   
Parlamentul a votat ieri nu mai puţin de trei solicitări venite de la DNA: una pentru începerea urmăririi penale a senatorului Gabriel Oprea într-un nou dosar şi două cereri de arestare preventivă a deputatului Nicolae Păun şi senatoarei Doina Tudor. Pe de altă parte, Tudor şi Păun au fost la un pas să scape, ultimul din cauza cvorumului.

Senatorii au aprobat cererile venite de la Parchet pe numele colegilor Gabriel Oprea de la UNPR şi Doina Tudor de la PNL. Ambii au susținut de tribuna Senatului că sunt nevinovați, rugându-i pe senatori să respingă solicitările. Fostul vicepremier şi ministru al Internelor, Gabriel Oprea a declarat că existau amenințari şi vulnerabilități la adresa sa, motiv pentru care Direcția de Informații şi Protecție Internă a decis să achiziționeze legal un autoturism, dar şi să reînfiinţeze o unitate la nivelul departamentului – ACVILA - pentru protejarea conducerii ministerului. „În 2015 sunt documente, inclusiv în memoriul adresat Comisiei Juridice, toate instituţiile abilitate, SRI, Interne, au identificat ameninţări la adresa ROBERT KISS, DIANA LAZĂR fostei conduceri a Ministerului de Interne, inclusiv a mea. DIPI a reînfiinţat o unitate care exista şi înainte, Acvila, pentru paza şi protecţia ministerului, au plecat de la zero, au cumpărat printre altele şi o maşină, nu am cerut eu acest lucru, se poate verifica” a spus Gabriel Oprea. Fostul ministru a convins doar 52 de senatori, în timp ce alți 71 au votat pentru începerea urmă-ririi penale. Este al doilea dosar în care Gabriel Oprea este urmărit penal, după dosarul coloanelor oficiale. În ambele dosare, acesta este cercetat pentru abuz în serviciu.

Mai avea nevoie de un vot
Senatorii au aprobat şi cererea pentru reținerea şi arestarea preventivă a senatorului PNL, Doina Tudor, care este acuzată de complicitate la luare de mită într-un dosar al fostului soț, vicepreşedinte al ASF în perioada săvârşirii faptelor. Votul a fost unul extrem de strâns, cererea procurorilor fiind adoptată la limita unui singur vot. Au fost 61 de voturi pentru, în condițiile în care dacă ar fi votat doar 60 de senatori în favoarea cererii, aceasta nu ar fi îndeplinit majoritatea legală. De asemenea, 57 de senatori au votat împotriva solicitării DNA. La sfârşitul votului, Doina Tudor a declarat că se aştepta la acest rezultat şi că este pregă tită pentru orice decizie a insti-tuțiilor judiciare. „Am bagajul făcut, în cazul în care se va dispune reținerea mea” a spus Doina Tudor. DNA susține că, în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe fostul ei soț, Daniel Tudor, să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control.

Voicu, preocupat de colegul său
Săptămâna de linişte pe care a primit-o bonus de la colegii săi chiulangii a expirat. Nicolae Păun poate fi reţinut şi arestat preventiv. 165 de deputaţi au votat pentru solicitarea procu-rorilor DNA şi numai 86 s-au pronunţat împotrivă, deşi era foarte aproape să scape din nou pe motiv de lipsă de cvorum. Certurile dintre PNL şi PSD legate de reluarea voturilor pe proiectele de legi aprobate săptămâna trecută riscau să lase în aer pentru a doua oară soli-citarea de arestare. Valeriu Zgonea însă s-a impus vitejeşte în faţa liberalilor care părăsiseră sala, invocând că nu poate împărţi şedinţa în două părţi astfel ca doar pentru votul cu bile pentru Păun, de- putaţii PNL să revină în bănci. După mai multe pauze de consul-tări şi întreruperi de şedinţă, s-a trecut în sfârşit la fapte. Deloc imprevizibili, deputaţii l-au trimis pe mâna procurorilor pe Nicolae Păun, absent din nou de la vot. În schimb, partenerul său de dosar, Mădălin Voicu, a venit ca de obicei la serviciu şi a fost extrem de atent la modul în care au votat deputaţii. În timpul numărătorii bilelor din urne, Voicu a aşteptat rezultatul lângă uşa la care aşteaptă jur- naliştii. Cum au apă- rut primele informaţii pe surse despre scor, Voicu s-a îndepărtat şi a pus mâna pe telefon. Cert este că imediat după publicarea hotărârii Camerei Deputaţilor în Monitorul Oficial, Nicolae Păun poate fi arestat.

La prima cerere a procurorilor de urmărire penală împotriva sa, Gabriel Oprea le-a cerut colegilor să voteze pentru. Chiar el a votat la vedere pentru cererea procurorilor. De data asta, Oprea a făcut apel la respingerea solici- tării pentru noul său dosar. Primul dosar este cel referitor la coloana oficială pe care o avea ca ministru de Interne, cel de acum pentru utilizarea fără drept a unui autovehicul de lux al MAI. Faptele au fost încadrate la abuz în serviciu. ▲

Florina Jipa a votat împotriva celor două cereri ale DNA venite la Senat: „Cine a înclinat balanţa atunci când s-a deschis «Cutia Pandorei» la Comisia juridică în cazul lui Cătălin Voicu? Domnul Greblă şi acel copil pe care îl iubeam şi îl protejam (Dan Şova – n.red.)? Unde au ajuns amândoi? În «beciul domnesc». Dacă vi se pare că lucrurile acestea nu vi se întorc, vă înşelaţi amarnic.”

Senatoarea ALDE Cristiana Anghel a avut un discurs asemănător cu al lui Jipa: „Eu vreau să nu am conştiinţa încărcată şi să nu fiu blestemată, pentru că ce faci, ţie îţi faci, ce dai, ţie îţi dai (...) Gândiţi-vă că e vorba de suflete şi de oameni, oameni care nu au dat în cap, nu au violat, nu au ucis şi care pot între ghilimele să-şi demonstreze nevinovăţia, ceea ce este cea mai mare idioţenie. Avem conştiinţă toţi. Mă rog la Dumnezeu să o avem la noi.”

Decizie amânată
Săptămâna trecută, cererea de reţinere a lui Nicolae Păun a fost respinsă de către plenul Camerei Deputaţilor. În schimb, rezultatul votului de la cererea de arestare preventi-vă nu a fost aflat întrucât s-a efectuat prezenţa deputaţilor înaintea numărării bilelor din urnă, iar cvorumul nu era îndeplinit. Aşa că bilele au rămas nenumărate, situaţie fără precedent în Parlamentul României. Astfel că soarta lui Păun a fost decisă cu o săptă-mână de întârziere.

Nicolae Păun anunţase voalat cu o zi înainte că nu va veni la plen şi că-i roagă pe colegi să voteze cum le dictează conştiinţa şi morala. El a încercat să-i înduplece pe anchetatori cerându-le scuze pentru insultele şi ameninţările pe care le-a făcut în convorbirile private interceptate şi catalogându-le drept „vorbe spuse la supărare”. În plus, preşedintele Partidei Romilor a subliniat că nu a dorit să se afişeze în faţa presei pentru a nu-i fi „răstălmăcite” vorbele.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri