Jurnalul.ro Special Interviuri (P) Ziua Națională a Greciei, când Buna Vestire a adus Independența 

(P) Ziua Națională a Greciei, când Buna Vestire a adus Independența 

de Adrian Ursu    |   

În 1821, Războiul de independență al Greciei, cunoscut și ca Revoluția Elenă, a schimbat nu doar istoria Greciei, ci a întregii Europe.

Eliberarea de sub Imperiul Otoman a fost posibilă cu ajutorul revoluționarilor din organizația secretă Philiki Eteria (Eteria sau Societatea prietenilor), înființată în 1814, care avea ca obiectiv declarat eliberarea Greciei. 25 martie marchează începutul Războiului de Independenţă din Grecia din anul 1821 şi se suprapune peste una dintre cele mai mari sărbători ale Bisericii Ortodoxe, Buna Vestire, când Arhanghelul Gabriel i s-a înfăţişat Mariei și i-a spus va purta în pântece fiul Domnului. Unul dintre cei mai patrioți greci din România, Jean Valvis, fondatorul brandului Aqua Carpatica, povestește, cu mândrie, cum au reușit revoluționarii greci, inclusiv cu ajutorul „haiducilor” de la Odesa, să obțină eliberarea.
 

Adrian Ursu: Mă bucur să fim împreună de Ziua Națională a Greciei.

Jean Valvis: Ziua națională a Greciei, 25 martie 1821 este ziua în care grecii au spus: „Gata cu ocupantul! Vrem națiunea noastră liberă!”, este un moment extraordinar, mai ales anul acesta, când  un alt popor cere să fie și el liber, cu națiunea lui. Este un moment unic în istoria grecilor. S-a întâmplat la Mănăstirea Sfânta Lavra. După pregătirea de aproape cinci ani care s-a făcut cu Philiki Eteria de la Odesa, haiducii greci s-au organizat, au luat armele, iar episcopul de Patra a reunit pe toată lumea, au făcut jurământ la Mănăstirea Sfintei Lavra și au dat startul Revoluției Elene. S-a întâmplat pe 18 martie, dar se sărbătorește de Buna Vestire, pe 25 martie. S-a asociat aspectul religios cu eliberarea națională.

Adrian Ursu: Există și o legătură între poporul român și poporul grec, pentru că flacăra s-a aprins atunci și într-o parte, și în cealaltă.

Jean Valvis: Să știți că Ipsilantis a avut un rol extraordinar de important, în primul rând pentru că de la 1820 a devenit șeful Philiki Eteria (după trecerea Prutului, Alexandru Ipsilanti a dat o proclamație prin care chema toți creștinii să se ridice împotriva otomanilor – n.r.). El a organizat Eteria, cu toate dificultățile din epocă, pentru că nu se făcea pe față, ci era o societate secretă, cu niște jurăminte foarte severe. Sunt aici de 30 de ani. Îi spuneam și lui Adrian Păunescu – Dumnezeu să-l ierte! – că popoarele noastre se înfrățesc. Se uita puțin ciudat la mine, cu patriotismul lui, dar îi explicam că și muzical, și istoric ne înfrățim. Niciodată nu a existat un conflict.

Adrian Ursu: Ultimii ani chiar au dat multora conștiința aceasta a înrudirii, atât prin turism, care ne-a adus mult mai aproape, cât și prin schimburile economice. Grecia a devenit un partener foarte important al României.

Jean Valvis: Așa este și mă bucur foarte mult când văd cât de mulți români și celebrități din România sunt atât de atașați de Grecia. 

Adrian Ursu: Se și spune că Thassos este al 43-lea județ al României.

Jean Valvis: De când am introdus și apa minerală din România în Grecia, nu vă imaginați câtă publicitate facem Carpaților și cum invit lumea să vină la mănăstirile din Bucovina, unde avem atât de multe frumuseți naturale. Eu mă consider un copil adoptiv Bucovinei. Din 1992, de când am ajuns în Bucovina, m-a ajutat foarte mult faptul că i-am văzut pe oameni atât de credincioși, atât de pioși. A însemnat foarte mult și legătura cu muntele Athos. Mă simțeam ca printre veri, ca printre frați. Atunci am pus și bazele companiei de la Vatra Dornei, pentru îmbutelierea apei minerale. 

În anul 1994, Jean Valvis a fondat Valvis Holding, înființând Dorna Apemin, societate pe acțiuni cu capital româno-elvețian, în cadrul căreia, între anii 1996-1999 s-au construit, sub brandul Dorna, trei noi fabrici de exploatare a apei minerale în Vatra Dornei, Suceava (Dorna, Poiana Negri, Izvorul Alb). În anul 2010 a fost lansat brandul AQUA Carpatica, singura apă cu 0 mg nitrați/litru.

Apa minerală, propusă ca brand de țară

Jean Valvis iubește România la fel de mult cum își iubește Grecia natală. A propus un proiect de țară: „România, patria apelor minerale”. „Cred cu tărie că va reuși acest proiect – România, patria apelor minerale – pentru că apele din România sunt cele mai bune din lume. Am depus un proiect pentru acest brand de țară. Când vom reuni toată industria apelor minerale în jurul acestei idei și vom avea un guvern stabil, am putea avea un astfel de brand, poate nu ca brand de țară, dar o caracteristică principală a României este acest avantaj de a avea apele minerale, prin excelență, la nivel mondial”, spune fondatorul Aqua Carpatica.

Să trăiască Grecia! În fiecare an să fie mai bine! La mulți ani grecilor! Și să avem pace!

Jean Valvis, Aqua Carpatica

Subiecte în articol: jean valvis Grecia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri