Românii americani, spun „mă duc acasă” când merg în România, „am fost acasă”, „ce mai este pe acasă?”. Când se referă la America, spun „my country” (țara mea), iar României îi spun „Acasă, Patria mea!”.
În ziua de 1 decembrie nu sărbătoresc în vreun fel special. Pun steagul României în fața casei, iar cei mai mulți pun steagul României împreună cu cel al Americii. La biserică se pomenește despre Ziua Sfântă a Patriei! Iar preoții arborează în curtea bisericii steagul României dragi. Este o zi a mândriei! Cei mai mulți nu se sfiesc să spună că sunt români, să vorbească despre regii daci, apoi despre Nadia Comăneci și Ilie Năstase. Sigur vorbesc și despre Dracula. Și atunci americanii știu despre ce este vorba. Un păhărel de țuică de prune și vecinul american devine cel mai înfocat prieten al României. Asta se numeste lobby! Copiii sunt educați de părinții români și mulți, foarte mulți, știu ce înseamnă 1 Decembrie! Tot legat de biserică, femeile și copiii vin în costume naționale și cântă în strană în duminica de după Aniversare. Cel mai drag cântec este Imnul Național. Am participat de multe ori la astfel de slujbe. Când se cântă Imnul, el este fredonat și de enoriașii din biserică. Am văzut bărbați în putere cu lacrimi în colțul ochilor.
Hai, Trăiască în veci România!
Trăiască toți românii din lume!
Mândru că sunt român!
Doamne, Ajută Patria Noastră!