Jurnalul.ro Ştiri Locale Zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu rămân luni fără curent electric

Zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu rămân luni fără curent electric

Mai multe zone din municipiul Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu rămân temporar fără curent electric, luni, în urma unor lucrări de revizii, reparaţii şi modernizări în reţeaua de distribuţie, planificate de Enel Distribuţie Muntenia S.A.

În Capitală, în intervalul orar 9,00 - 16,00, nu va fi curent electric pe strada Vitioara.

În judeţul Ilfov, alimentarea cu energie va fi întreruptă astfel: între orele 9,00 - 11,00, în localitatea Buftea, străzile Independenţei, Şcolii, Foişor, Măneşti şi Stăvilarului şi străzile adiacente; între orele 9,00 - 17,00, în localitatea Voluntari (Pipera), şoseaua Pipera Tunari de la strada Vârtejului până la strada Erou Iancu Nicolae şi în localitatea Voluntari (Pipera), strada Erou Iancu Nicolae de la numărul 2 până la numărul 24 şi de la numărul 39 până la numărul 63; între orele 9,00 - 18,00, în localitatea Popeşti-Leordeni, străzile Eclipsei şi Orizontului; între orele 9,00 - 21,00, în localitatea Domneşti, şoseaua Bucureşti-Domneşti, Prelungirea Ghencea -Zona Centură Domneşti şi străzile adiacente, şi localitatea Clinceni, şoseaua Bucureşti-Domneşti şi străzile adiacente;

În judeţul Giurgiu, curentul electric va fi oprit în intervalul orar 8,30 - 18,00, în localitatea Gostinari, străzile Principală, Macasoi, Plopilor, Papana, Pastrama. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri