x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Mamutul de la Skoda

Mamutul de la Skoda

17 Aug 2016   •   21:29
Mamutul de la Skoda

Skoda să pregăteşte să facă senzaţie la Salonul auto de la Paris din toamnă cu cel mai mare SUV al său. Kodiaq, despre care producătorul ceh din concernul VW dă informaţii cu ţârâita, va avea şapte locuri şi un portbagaj de 720 de litri, o premieră în segment.

Cu banchetele rabatate, Kodiaq va atinge un volum de încărcare de 2 metri cubi cu posiblitatea de a transporta obiecte a căror lungime ajunge la 2,9 metri. 

Pe lista tehnologiilor de care va beneficia Kodiaq se află Area View, un sistem de camere cu vedere la 360 de grade, Tow Assist care va prelua controlul maşinii în manşarier atunci când există remorcă și Manoeuvre Assist, care va frâna automat atunci când detectează un obstacol la mersul înapoi.

Infotainment Online va conecta mașina cu informații de pe internet și o navigație în timp real, iar Care Connect va apela automat seviciul de urgenţă  în momentul în care un airbag este activat.

×
Subiecte în articol: skoda suv