x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Renault, Nissan și Mitsubishi au anunțat un nou model de cooperare în afaceri pentru reducerea costurilor

Renault, Nissan și Mitsubishi au anunțat un nou model de cooperare în afaceri pentru reducerea costurilor

27 Mai 2020   •   12:09
Renault, Nissan și Mitsubishi au anunțat un nou model de cooperare în afaceri pentru reducerea costurilor

Renault, Nissan și Mitsubishi au anunțat, miercuri, un nou model de cooperare în afaceri, pentru reducerea costurilor, sporirea competitivității și profitabilității, în contextulefectelor economice provocate de pandemia de coronavirus, scris Reuters.

Producătorii auto vor să diminueze costurile prin împărțirea sistematică a producției. Investițiile per model vor fi reduse cu până la 40% pentru vehiculele incluse în noua schemă.

Renault, Nissan şi Mitsubishi au anunţat, în cadrul unei declarații commune, că fiecare membru este de referinţă pentru anumite regiuni, acţionând ca o poartă de acces şi ca un mecanism de sprijin pentru competitivitatea tuturor partenerilor. Astfel, Nissan va fi lider în unele regiuni, precum China, America de Nord şi Japonia, în timp ce Renault va servi de referinţă în Europa, Rusia, America de Sud şi Africa de Nord, iar Mitsubishi în sud-estul Asiei.

Renault, Nissan şi Mitsubishi estimează că schema leader-follower va facilita reduceri de investiţii în modele de până la 40% pentru vehiculele integrate pe deplin în schemă.

Renault şi Nissan urmează să anunţe săptămâna aceasta planuri de restructurare, ele fiind văzute ca un tratat de pace menit să rezolve tensiunile îndelungate, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Alte surse au declarat săptămâna trecută că Nissan lucrează la un plan ce prevede reducerea afacerii sale din Europa, o împărţire mai eficientă a produselor şi investiţiilor cu partenerul Renault şi concentrarea pe SUV-uri şi vehicule comerciale.

×