Constructorul auto ceh Skoda, divizie a grupului Volkswagen, a anunţat, luni, că 1,2 milioane dintre vehiculele sale au fost echipate cu un soft care permite falsificarea testelor antipoluare, transmite AFP.
'Pot să vă confirm că în cazul mărcii Skoda este vorba despre aproximativ 1,2 milioane de autoturisme produse în trecut', a declarat purtătorul de cuvânt al Skoda Auto, Jozef Balaz.
Anterior, constructorul auto Audi, divizia de lux a grupului Volkswagen, a anunţat şi el că 2,1 milioane dintre automobilele sale au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale.
Aproximativ 1,42 milioane de vehicule Audi, dotate cu motoare care îndeplinesc standardele de emisie EU5, sunt afectate în Europa Occidentală, 577.000 în Germania şi aproape 13.000 în SUA, a confirmat luni un purtător de cuvânt al Audi.
Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparţin Volkswagen.
Agerpres