x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Teste noi de impact. Cât de sigure sunt noile modele

Teste noi de impact. Cât de sigure sunt noile modele

14 Iun 2017   •   19:35
Teste noi de impact. Cât de sigure sunt noile modele

Skoda Kodiaq a primit 5 stele în cel mai recent test de siguranță EuroNCAP, tot atâtea stele obţinând şi  Mini Countryman. În schimb, modele de clasă mică Nissan Micra şi Suzuki Swift n-au reuşit să atingă maximul de prformanţă. SUV-ul Skoda a primit un calificativ de 92% pentru adulți, singura deficiență fiind remarcată la nivelul pieptului, care a primit un calificat "slab". În cazul copiilor, cel mai slab calificativ a fost înregistrat la nivelul gâtului, însă scorul general a fost de 77%, în timp ce protecția pietonilor a fost de 71%, cu punctaj maxim pentru protecția picioarelor. Suzuki Swift a primit doar 3 stele, cu calificative de 83% pentru adulți, 75% pentru copii, 69% pentru pietoni și doar 25% pentru siguranță. Sistemul Radar Brake Support, care este un opţional şi a fost folosit în timpul testelor, a ridicat scorul Swift la patru stele. Nissan Micra a obținut 4 stele în versiunea standard, cu un calificativ de 91% pentru adulți, 79% pentru copii, 68% pentru pietoni și 49% pentru siguranță. Principalele deficiențe au fost semnalate în cazul protecției pietonilor la impactul cu marginile parbrizului, însă rezultatele au fost în general bune atât în cazul adulților, cât și al copiilor. MINI a fost recompensat cu cinci stele după ce a dovedit o protecţie de 90% pentru adulți, 80% pentru protecția copiilor, 64% în cazul pietonilor și 51% pentru sistemele de siguranță.

 

×
Subiecte în articol: test skoda kodiaq