x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Vânzările Mazda în România au crescut

Vânzările Mazda în România au crescut

06 Iul 2015   •   13:00
Vânzările Mazda în România au crescut

Volumul vânzărilor înregistrate de Mazda în România a crescut cu 20%, până la 457 de unitaţi, în primele şase luni din 2015, iar cel mai bine vândut model a fost Mazda3, au anunţat, luni, reprezentanţi ai companiei.

Mazda a atins în iunie o cotă de piaţă de 2,3% în segmentul vehiculelor de pasageri de import.

Din modelul compact Mazda3 au fost vândute 189 de unităţi, în creştere cu 54%, comparativ cu perioada similară din 2014, iar pe locul doi s-a situat Mazda CX-5, cu 133 de unităţi vândute.

În iunie au fost comercializate 99 de unităţi, 45 dintre acestea fiind Mazda3. Noul Mazda CX-3, SUV-ul de clasă mică din gama constructorului, a debutat în luna iunie în România cu 22 de unităţi vândute, fiind al doilea cel mai bine vândut model din această lună.

'Evoluţia constantă a vânzărilor este susţinută de gama compusă în cea mai mare parte din modele de generaţie nouă, care prezintă linia de design KODO - Sufletul mişcării, apreciată cu numeroase premii, şi suita de tehnologii inovatoare SKYACTIV, care permit un consum scăzut de combustibil. KODO a ajuns acum la maturitate prin intermediul noului CX-3, care a debutat recent pe piaţă şi care va contribui la creşterea Mazda în România anul acesta. Odată cu lansarea noii generaţii a roadsterului Mazda MX-5 în toamna acestui an, gama de autovehicule Mazda va fi complet înnoită', a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda.

×
Subiecte în articol: vanzari marzda