x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Volkswagen și Seat, defecțiuni la centura de siguranță

Volkswagen și Seat, defecțiuni la centura de siguranță

11 Mai 2018   •   11:29
Volkswagen și Seat, defecțiuni la centura de siguranță

Volkswagen se pregătește pentru rechemarea în service a modelului Polo și a două modele Seat pentru probleme privind centura de siguranță din stânga spate, potrivit unor teste efectuate de o revistă de mașini din Finlanda, Tekkniikan Maailma.

Testele independente efectuate de revista finlandeză au descoperit că în momentul unor manevre bruște, efectuate la viteză, centura din spate nu se tensionează, ci chiar își slăbește puterea de constrângere. Astfel, potrivit publicației, trei mașini au această problemă, respectiv Volkswagen Polo, Seat Arona și Seat Ibiza. Producătorul de mașini a confirmat existența problemei.

Mecanismul centurii din stânga este apropiat de cel al centurii de pe locul din mijloc, fiind un mecanism poziționat deasupra celei dintâi, motiv pentru care se produce un conflict tehnologic care dezactivează centura pentru locul din stânga spate.

Defecțiunea afectează ultimele modele de Polo, Arona și Ibiza.

Grupul VW, care deține cele trei branduri, a declarat că a aflat de problemă și sfătuiește proprietarii unor astfel de mașini să nu utilizeze scaunul din mijloc, fiind cel de la care pornește această problemă.

Revista Tekniikan Maailma a decoperit problema când în mașină se aflau cinci persoane, iar șoferul a făcut un viraj la stânga cu viteză mare.

„Bazându-ne pe analizele efectuate la fabrica noastră, am identificat problema centurii de siguranță decoperită de revista Tekniikan Maailma în testele lor. La Volkswagen, siguranța rămâne o prioritate principală și am reacționat imediat pentru a o rezolva. Ca urmare, am identificat o soluție tehnologică fiabilă. Volkswagen așteaptă în prezent validarea finală a autorităților pentru punerea în aplicare a acesteia, atât pe autoturismele clienților, cât și pe viitoarea producție de serie”, a spus un purtător de cuvânt al Grupului VW.

Defecțiunea a fost descoperită la doar o zi după ce BMW a rechemat în service pentru 300.000 de mașini din cauza unor defecțiuni la sistemul electric.

 

×