x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Fuga de frig. Vânătoare de locuințe în sudul Europei

Fuga de frig. Vânătoare de locuințe în sudul Europei

de Redacția Jurnalul    |    03 Feb 2023   •   09:30
Fuga de frig. Vânătoare de locuințe în sudul Europei

În Spania, preţul mediu de ofertă pentru locuinţe a urcat la 2.011 euro pe metrul pătrat în septembrie, cel mai ridicat nivel din mai 2012. Preţu­rile au urcat cu 6.3% comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, cea mai mare creştere anuală din aprilie 2019, potrivit Bloomberg.

În Portugalia, preţurile locuinţe­lor au consemnat cea mai mare creş­tere anuală din mai mult de trei dece­nii, sfidând aşteptările că scumpirea creditului va eroda cererea de pro­prietăţi din ţara sud-europeană. Preţurile locuinţelor au avansat cu 18,7% faţă de anul anterior.

Presiunile sunt acum în creştere pentru reducerea stimulentelor pen­tru cumpărătorii străini de locuinţe, în condiţiile în care ţara se confruntă cu preţuri în creştere şi o penurie de locuinţe accesibile.

Străinii au luat cu asalt Portuga­lia în ultimii ani în căutarea unui cli­mat mai cald şi a unor costuri de trai mai scăzute. Aceşti cumpărători sunt dispuşi să plătească mai mult de dublu pentru o locuinţă în Lisabona comparativ cu localnicii.

În Italia, valorile proprietăţilor sunt aşteptate să crească în general în 2023, situaţia variind de la oraş la oraş, notează The Local. Şi proprie­tă­ţile din Grecia stâr­nesc interesul cum­părătorilor străini. Germanii, ame­ri­­ca­nii, britanicii şi israe­lienii sunt cei mai interesaţi, potrivit Kathimerini.

Cetăţenii din Germania, SUA şi Marea Britanie constituie cele mai dinamice trei grupuri de cumpărători de locuinţe de pe piaţa grecească.

Piaţa rezidenţială a Greciei a su­pravieţuit după două crahuri ale pre­ţu­rilor din 2008. În ultimii cinci ani, pre­ţurile locuinţelor au crescut puter­nic dato­ri­tă creşterii economice solide şi do­bân­zilor scăzute. Cele mai recen­te da­te indică o creştere de 11,2% a pre­­ţu­rilor în trimestrul trei al anului trecut.

Pe de altă parte, alte pieţe rezi­den­ţiale din Europa, ca cea a Unga­riei şi a Suediei, suferă din ce în ce mai mult de pe urma scumpirii cre­ditului şi scăderii încrederii con­sumatorilor.

În Ungaria, singura direcţie a pre­ţurilor de pe piaţa imobiliară a fost în sus, însă acum direcţia pare că ia sfârşit, ba chiar se inversează. Mulţi proprietari aşteaptă în loc să achiziţioneze proprietăţi rapid. Însă unii au fost obligaţi să-şi reducă pre­ţurile, ceea ce nu s-a mai întâmplat de ani întregi.

Numărul locuinţelor tranzacţio­na­te pe plan local a atins 5.853 în ianuarie, în scădere cu 46% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, relatează Budapest Business Journal.

Vânzările au scăzut cu 10% faţă de decembrie. Brokerul imobiliar Duna House estimează că gospodăriile maghiare au luat credite ipotecare de 37 miliarde de forinţi în ianuarie, în scădere cu 66% faţă de aceeaşi lună din 2022 şi cu 10% faţă de decembrie.

În Suedia, numărul falimentelor a atins cel mai ridicat nivel din cel puţin un deceniu în ianuarie, companiile de construcţii intrând sub presiune din cauza turbulenţelor de pe piaţa rezidenţială.

(sursa: Mediafax)

×