x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Proiectul rezidenţial Stejeriş din Braşov va fi terminat în 2020

Proiectul rezidenţial Stejeriş din Braşov va fi terminat în 2020

20 Mar 2018   •   17:50
Proiectul rezidenţial Stejeriş din Braşov va fi terminat în 2020

Proiectul rezidenţial exclusivist Stejeriş, realizat la Braşov de biroul de arhitectură Redesign Real Estate, va fi terminat în anul 2020, însă primele unităţi locative vor fi date în folosinţă anul viitor, se arată într-un comunicat remis marţi.

 

Potrivit comunicatului, ansamblul cuprinde 82 de apartamente, duplexuri şi penthouse-uri şi va fi poziţionat între Aleea Dealul Spirii şi str. Piscului, cu acces direct din Drumul Poienii. Investiţia totală în proiect este estimată la 15 milioane de euro.

'Stejeriş va fi un produs imobiliar premium, în linie cu specificul exclusivist al zonei. În proiectarea mixului de apartamente, focusul nostru a fost acela de a crea momente speciale pentru fiecare tip de locuinţă, începând de la cele de 2 sau 3 camere, care au geamuri largi pe toată lungimea livingului sau dormitoarelor, duplexuri pe două etaje cu acces individual şi grădini proprii, apartamente penthouse sau loft cu spaţii pe dublă înălţime şi pereţi cortină de până la 6 metri înălţime (...) Ne dorim ca Stejeriş să devină un reper pentru arhitectura rezidenţială din Braşov şi pentru urbanismul zonei Schei din afara ţesutului istoric. Deşi Planul Urbanistic Zonal prevede un Coeficient de Utilizare al Terenului (CUT) de 1,4, am ales să proiectăm Stejeriş la un CUT de sub 1, ceea ce se simte în suprafaţa generoasă a spaţiilor verzi, care ocupă peste 50 la sută din suprafaţa terenului şi în volumele mici, sculptate ale clădirilor', a declarat dr. arhitect Daniel Popescu, managing partner Redesign.

Redesign Real Estate şi-a început activitatea în 2005 ca birou de arhitectură, furnizând până în anul 2013 exclusiv servicii de proiectare rezidenţială şi comercială, cu proiecte diverse în Romania, Europa de Vest şi Asia. AGERPRES

×