x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Reactoarele modulare dau României șansa de a fi lider în sectorul nuclear civil european și global

Reactoarele modulare dau României șansa de a fi lider în sectorul nuclear civil european și global

de Redacția Jurnalul    |    17 Apr 2024   •   23:00
Reactoarele modulare dau României șansa de a fi lider în sectorul nuclear civil european și global

Este nevoie de o viziune calibrată și integrată asupra proiectului reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, care va intra, în perioada următoare, în a doua etapă de dezvoltare, transmite Ministerul Energiei

„Susținem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare și consolidare energetică a României. Astfel, pct. 2 de pe ordinea de zi a AGOA și pct. 4-11 de pe ordinea de zi a AGEA din data de 17.04.2024, organizate de Societatea Națională Nuclearelectrica, vor fi repuse pe ordinea de zi in cadrul unor ședințe ulterioare cu respectarea strategiei de dezvoltare a proiectului. Avem nevoie de o viziune calibrată și integrată asupra proiectului, care va intra, în perioada următoare, în a doua etapă de dezvoltare”, potrivit unui comunicat de presă.

În acest scop, pentru a asigura succesul proiectului pe termen lung, Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar, „a susținut necesitatea completării din partea conducerii executive și neexecutive a unor aspecte care țin strict de structura etapelor care urmăresc dezvoltarea proiectului”.

„România are șansa să fie lider în sectorul nuclear civil european și global, inclusiv prin prisma noilor tehnologii ale reactoarelor modulare de mici dimensiuni (proiectul de la Doicești) și a reactoarelor de generație IV (proiectul ALFRED). Ministerul Energiei va continua să sprijine activ acest efort”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: reactoare modulare romania lider nuclear