Lipsa ofertelor pentru litoralul românesc pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale va determina o bună parte din turiştii români să meargă la bulgari. “De Paşte, românii merg la bulgari la mare deoarece hotelurile de pe litoralul românesc nu se deschid pe 20 aprilie, ci odată cu începerea sezonului estival, adică la 1 mai. Mulţi români vor alege pensiunile rurale pentru petrecerea sărbătorilor pascale, iar românii care vor să meargă la mare vor la mare vor merge la bulgari. La noi în aprilie este încă frig, abia după 1 mai se mai încălzeşte vremea. De 1 Mai, cu siguranţă, destinaţia vedetă va fi litoralul românesc. De Paşte vor merge la bulgari în jur de 5.000- 7.000 de români, iar pentru 1 Mai, estimez că vor merge în jur de 5.000", ne-a explicat Traian Bădulescu, consultant turistic. Sebastian Constantinescu, consultant în turism, estimează că, în total, pentru Paşte şi 1 Mai vor merge la vecinii noştri bulgari în jur de 15.000 de români. “Românii aleg, în mare parte, litoralul bulgăresc pentru petrecerea sărbătorilor de Paşte. Estimăm, totuşi, că vacanţa de 1 mai va fi peste cea de Paşte ca număr de turişti, pentru ca 1 mai are o popularitate mai mare. În plus, există o posibilitate mare ca ziua de vineri (2 mai) să fie liberă. Aşadar, vom vorbi de o minivacanţă de 3- 4 zile. Reducerile tip early-booking pentru 1 mai şi Paşte sunt, încă, de până la 30%- 35%'', a spus Sebastian Constantinescu, potrivit Agerpres.
Oferte pentru minivacanţă
Agenţiile se bat în oferte care mai de care mai atractive pentru petrecerile de Paşti şi 1 Mai la bulgari. Astfel, ofertele în sistem early booking încep de la 73 de euro şi ajung până la 150 de euro de persoană în funcţie de staţiunea aleasă, de hotel şi de serviciile incluse. Pentru Paşte şi 1 Mai, tariful porneşte de la 73 de euro de persoană în cameră dublă pentru 3 nopţi cazare cu all inclusive, hotel de 3 stele din Sunny Beach, 108 euro de persoană în cameră dublă pentru 3 nopţi de cazare cu ultra all inclusive, hotel de 4 stele din Nisipurile de Aur şi de la 138 euro/persoană, în cameră dublă pentru 3 nopţi de cazare cu ultra all inclusive, hotel de 4 stele.
Reduceri şi pentru vacanţa de vară
Persoanele care încă nu şi-au rezervat nimic pentru Paşte, 1 Mai sau vacanţa de vară pot alege din multitudinea de oferte de la Târgul de Turism al României, care se va desfăşura în perioada 13- 16 martie la Romexpo. Reducerile promise de operatorii din turism pornesc de la 10% şi pot ajunge chiar şi până la 50% în cazul ofertelor early booking. Vizitatorii vor regăsi la târg pachete speciale pentru familii, iar copiii beneficiază de până la 25% reducere la costul biletului şi al cazării pentru excursiile la Disneyland Paris. Deşi Grecia, Spania, Turcia şi Bulgaria rămân, în continuare, printre destinaţiile preferate ale românilor, conform agenţiilor de turism, operatorii au pregătit şi destinaţii exotice pentru acest an. Târgul va fi deschis între orele 10.00 - 18.00, iar preţul biletului de intrare este de 15 lei.
Citește pe Antena3.ro