x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Afacerile lui Livache pe drum spre instanţele UE

Afacerile lui Livache pe drum spre instanţele UE

31 Iul 2012   •   20:33

Guvernul a fost anuntat ca oficialii CE intentioneaza sa sesizeze Curtea de Justitie a Uniunii Europene pentru contractul atribuit de Primaria Sectorului 3 unei asocieri de firme in pofida contestatiei depuse de ceilalti ofertanti. Primaria urmeaza sa rezilieze contractul pentru a evita procesul.

Incalcarea legislatiei achizitiilor publice a fost indicata de Comisia Europeana la sfarsitul lunii ianuarie, in cazul unui contract de reabilitare a infrastructurii din Sectorul 3, in valoare de aproximativ 110 milioane euro, atribuit in 2009 de primaria condusa atunci de Liviu Negoita catre Axela Constructii, AB Construct, Tehnologica Radion si Pro Cons XXI, firme care, de-a lungul anilor, au castigat numeroase contracte cu administratia locala.

Firma AB Construct este condusa de Bogdan Gruia, indicat in presa ca fiind un apropiat al primarului Negoita, iar Tehnologica Radion este patronata de Theodor Berna, partener de afaceri intr-o alta firma cu Gruia. SC Pro Cons XXI este controlata de Florentina Bonciog, despre care presa a scris ca este fiica directoarei Administratiei Strazilor din Sectorul 6.

Un document oficial obtinut de Mediafax arata ca autoritatile romane au fost informate la 9 iulie despre aceasta intentie a Comisiei Europene (CE) de a sesiza Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) pentru incalcarea de catre Romania a prevederilor Directivei 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice de lucrari, bunuri si servicii.

Primaria a ignorat contestatiile depuse

Procedura de licitatie aflata in atentia CE a fost la momentul derularii, la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), de societatile de constructii Mari Vila si Straco Grup, iar CNSC a dispus modificarea criteriilor de admitere la licitatie, in sensul reducerii pragului minim de solvabilitate de la 50% la 30% si diminuarii cifrei medii de afaceri obligatorii. Contestatia a vizat inclusiv oferta depusa in asociere de Axela Constructii, AB Construct, Tehnologica Radion si Pro Cons XXI, iar CNSC a dispus anularea raportului procedurii prin care oferta acestei asocieri a fost declarata castigatoare si reevaluarea ofertelor.

Modificarile privind criteriile de participare la licitatie au fost insa publicate de Primaria sector 3 numai in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), nu si in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar noul termen de depunere a ofetelor pe baza noilor conditii, mai accesibile, a fost fixat la doar trei zile, contractul fiind atribuit in final aceleiasi asocieri de firme Axela Constructii, AB Construct, Tehnologica Radion si Pro Cons XXI. Acordul-cadru a fost incheiat pe o perioada de patru ani, astfel ca se afla in executare si in prezent.

Trei zile pentru pregatirea ofertelor

Comisia Europeana a atentionat autoritatile romane ca licitatia incala normele UE privind achizitiile publice, prin faptul ca modificarile operate pe parcurs au fost comunicate numai la nivel national, nu si prin intermediul Jurnalului Oficial al UE pentru a se asigura un tratament egal tuturor firmelor din Uniune, si nici nu a acordat candidatilor un termen suficient pentru pregatirea ofertelor, acestia avand la dispozitie doar trei zile.

Documentul releva totodata ca oficialii UE considera ca firmele castigatoare si-au asumat un termen 'fantezist“ de doar doua zile pentru finalizarea documentatiei tehnico-economice, criteriu de atribuire a contractului cu o pondere de 15%, ceea ce releva ca oferta nu a fost de fapt evaluata obiectiv, precum si ca acestea au ofertat preturi care indica o 'anomalie“, deoarece nu acopereau nici macar materialele necesare pentru realizarea lucrarilor.

'In plus, exista diferente mari de preturi intre lucrari similare“, se arata in document.

Contractul se va rezilia

Daca CJUE va constata ca Romania nu a respectat obligatiile in domeniul achizitiei publice, statul va fi obligat sa ia imediat masuri de conformare, precum anularea contractului, iar primaria ar putea fi obligata sa repare eventuale prejudicii cauzate chiar candidatului castigator ca urmare a acestor masuri.

Daca aceste masuri nu sunt luate insa in timp util sau vor fi considerate insuficiente, Comisia Europeana va solicita in justitie obligarea Romaniei la plata unei sume forfetare si/sau a unor penalitati.

Primaria Sectorului 3, condusa acum de Robert Negoita, si-a asumat insa angajamentul de a adopta masuri de conformare in vederea evitarii sesizarii CJUE, prin rezilierea acordului-cadru la sfarsitul lunii august si lansarea unei noi proceduri pentru executarea restului de lucrari, 'cu continuarea acordului cadru actual pentru o perioada tranzitorie rezonabila“, astfel incat sa fie evitata sesizarea CJUE, se arata insa in document.

'Primaria apreciaza ca este posibila rezilierea acordului cadru incepand cu 31 august 2012, pana la aceasta data putand fi finalizate lucrarile ce se executa in baza contractelor subsecvente aflate in derulare“, se precizeaza in documentul citat. Ministerul Afacerilor Europene va transmite Comisiei Europene o scrisoare oficiala prin care va asigura ca vor fi luate masuri de conformare, iar Primaria Sectorului 3 va rezilia acordul-cadru incepand cu sfarsitul lunii august.

×