x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Apelează la Amanetauto.com.ro în cazul în care ai probleme financiare

Apelează la Amanetauto.com.ro în cazul în care ai probleme financiare

26 Iul 2021   •   17:14
Apelează la Amanetauto.com.ro în cazul în care ai probleme financiare

Ai evitat până acum să treci pragul unei case de amanet, pentru că nu a fost nevoie, te-ai descurcat așa cum ai putut. Ultimul an a fost însă unul foarte greu, așa că singura soluție pentru tine, ca să ieși din jena financiară în care te afli este să apelezi la o astfel de instituție.

Și, pentru că suma de bani de care ai nevoie este una destul de mare, cel mai bine ar fi să îți îndrepți atenția către un amanet auto, pentru că este cea mai bună variantă pentru tine.

Cum însă nu ai mai intrat niciodată într-o casă de amanet, dar în schimb ai auzit multe afirmații, mai mult sau mai puțin adevărate, am decis să îți oferim câteva dintre informațiile de care ai nevoie, sub formă de întrebări și răspunsuri.

Ce înseamnă exact  ”a amaneta”?

Este o modalitate simplă, prin care reușești să obții o sumă de bani, sub formă de împrumut, de la o casă de amanet. Este nevoie însă să lași drept garanție un obiect de valoare: o bijuterie, echipamente electronice, obiecte de artă sau chiar autoturismul personal.

La un amanet auto, cum este și https://amanetauto.com.ro/, există și unele reguli privind evaluarea bunului, păstrarea acestuia în parcul auto, totul în avantajul tău.

Cât pot împrumuta?

Aici nu avem un răspuns clasic, pentru că depinde de valoarea pe care evaluatorul de la casa de amanet o va face autoturismului tău. Cu cât acesta funcționează mai bine, este un model nou, și alte mici detalii, suma pe care o poți obține este mai mare, și ajunge până la aproximativ 70 – 80% din valoarea autoturismului.

Cât durează până primesc banii?

Maxim o oră. Sună prea frumos ca să fie adevărat? Chiar este! Dacă ai apelat vreodată la o bancă pentru un credit imobiliar sau de nevoi personale, știi și tu cât a fost de alergat și cât de stufos a fost dosarul pentru a putea fi aprobat. Și, în unele cazuri, răspunsul a fost chiar negativ. La o casă de amanet profesionistă nu te vei confrunta cu această neplăcere, și de regulă nu este nevoie mai mult de o jumătate de oră, maxim o oră pentru ca autoturismul tău să fie evaluat, să semnezi contractul și apoi să primești banii de care ai nevoie.

Cum restitui banii împrumutați?

De regulă, împrumutul este acordat pentru o perioadă de 30 de zile, iar unele case de amanet le oferă clienților varianta unei prelungiri sau a unei reînnoiri a contractului. Vezi care este situația și în cazul casei de amanet pe care ai ales-o.

Cum se recuperează autoturismul lăsat garanție?

Foarte simplu: plătești valoarea totală a împrumutului, la care se adaugă și un commision care ți-a fost comunicat încă de la semnarea contractului și gata, poți pleca acasă cu mașina ta.

Pierd mașina dacă nu achit la timp?

Este și aceasta o posibilitate, dar trebuie să știi că vei găsi înțelegerea de care ai nevoie. Cel mai probabil vei primi o prelungire a contractului, sau poți plăti dobânda și semna o reînnoire a contractului. Dacă niciuna dintre variantele de mai sus nu se află printre opțiunile tale, atunci riscul îți aparține.

Ce acte am nevoie?

Nu, chiar nu e nevoie de multe acte, ci doar de cartea ta de identitate, talonul mașinii și cartea autoturismului. Dacă este vorba despre o mașină neînmatriculată, contractual de vânzare – cumpărare sau facture de proveniență sunt și ele necesare.

Ce se întâmplă cu mașina?

Autoturismul pe care l-ai lăsat drept garanție este păstrat în cele mai bune condiții, într-un parc auto al casei de amanet, unde este foarte bine păzit, și unde există și supraveghere video. Nu-ți face griji, nimic rău nu i se va întâmpla mașinii tale!

Pot returna mai devreme împrumutul?

Cu siguranță răspunsul este unul afirmativ. Ai posibilitatea să returnezi mai devreme suma pe care ai împrumutat-o, ceea ce nu poate fi decât în avantajul tău. După 15 zile, comisionul pe care îl ai de plătit este strict pentru perioada în care tu ai beneficiat de acel împrumut.

Când primesc înapoi autoturismul?

După cum am amintit ceva mai sus, tot ce trebuie să faci este să achiți toată suma împrumutată și comisionul aferent și gata, totul s-a încheiat rapid. Vei primi autoturismul și ai scăpat și de acea problemă presantă cu banii.

Angajații amanetului folosesc mașina mea?

Cu siguranță, nu! Nimeni nu va folosi autoturismul tău pe perioada în care acesta se află în parcul auto al casei de amanet, și te vei convinge imediat și de ce. Astfel, la preluarea autoturismului, vor fi făcute multe fotografii, atât în exteriorul, cât și interiorul mașinii, va fi notat kilometrajul.

Abia apoi mașina va fi depusă în parcul auto, unde va fi supravegheată permanent. După achitarea sumei despre care ți-am vorbit, mașina ta îți va fi returnată în aceeași stare, și îți vei da seama de acest lucru și din fotografiile făcute la semnarea contractului. De asemenea, unele case de amanet le oferă clienților posibilitatea ca aceștia să poată urmări permanent pe telefon, laptop sau calculator, imaginile de pe camerele de supraveghere de la parcul auto.

Cam acestea sunt principalele întrebări pe care le au cei care apelează la o casă de amanet auto, și la care am încercat să găsim răspunsul pe înțelesul tău. Recomandarea noastră este să alegi doar profesioniștii, pentru că așa ai certitudinea că totul va fi bine. Lasă prejudecățile la o parte și vino la o casă de amanet auto ca să scapi de problemele cu banii!

 

×