x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie APIA a început plăţile pentru protejarea raselor de animale

APIA a început plăţile pentru protejarea raselor de animale

08 Apr 2019   •   16:12
APIA a început plăţile pentru protejarea raselor de animale

Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) efectuează, începând de luni, plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale aferent lunii decembrie şi trimestrului IV al anului 2018, informează APIA.

Suma totală autorizată la plată este de 7,15 milioane de lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 46 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 a fost instituită o schemă de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru perioada 2015-2020, a cărei valoare maximă totală este de 759,25 milioane de lei.

Astfel, se acordă ajutorul de stat pentru efectuarea serviciilor aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice şi pentru testele efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui AGERPRES

×