x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bâlbe nucleare pe banii Hidroelectrica

Bâlbe nucleare pe banii Hidroelectrica

de Daniel Ionaşcu    |    04 Sep 2012   •   12:40
Bâlbe nucleare pe banii Hidroelectrica

A doua centrala nucleara a Romaniei ar putea fi construita pe Raul Olt, in sectorul Fagaras-Hoghiz din judetul Brasov, locatie in care Hidroelectrica a investit deja sume mari de bani, desi nu era treaba sa. Informatia a aparut in raportul administratorului judiciar asupra insolventei Hidroelectrica.

In capitolul destinat investitiilor care au secatuit Hidroelectrica sunt detaliate patru amenajari in care compania a varsat bani cu nemiluita. Una dintre acestea este amenajarea Raului Olt pe sectorul Fagaras-Hoghiz, care cuprinde acumularea Venetia, cu un volum total de 375 de milioane de metri cubi, si centrala hidroelectrica Fagaras, cu o putere instalata de 27 MW. Intre functiunile acesteia se enumera 'asigurarea unui debit de 35 mc/s pentru alimentarea cu apa industriala si potabila a obiectivelor economice de pe cursul Oltului, inclusiv a apei de racire necesara pentru viitoarea centrala nuclearo-electrica care se va amplasa in aceasta zona“, potrivit raportului Euro Insol intocmit de Remus Borza.

O hotarare de guvern din 1996 prevedea predarea investitiei catre Apele Romane, insa aceasta nu a fost preluata niciodata. In 2003, o alta hotarare de guvern abroga actul normativ din 1996, astfel ca aceste acumulari cu folosinta complexa revin in patrimoniul Ministerului Industriilor. Raportul mentioneaza ca, in perioada 2005-2012, Hidroelectrica a pompat 431 de milioane de lei in amenajarea Oltului pe acea zona si a altor trei investitii cu componenta hidroenergetica redusa.

Cand vrabia malai visa

Chiar daca Romania nu are bani nici macar pentru reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, a caror finalizare a tot fost amanata din lipsa de investitori, autoritatile nu au dus lipsa de imaginatie in a promite peste tot constructia unei a doua centrale nucleare. Proiectul dateaza inca de pe vremea lui Ceausescu, insa a fost resuscitat.

In 2007, la inaugurarea reactorului 2 de la Cernavoda, premierul Calin Popescu Tariceanu il lua prin surprindere pe ministrul Varujan Vosganian, responsabil de portofoliile Economiei si Finantelor, cand i-a trasat ca tema de gandire realizarea unei noi centrale nucleare pana in 2020.

Tema a fost reluata perpetuu in timpul guvernarilor Boc de catre Adriean Videanu, pe atunci ministru al Economiei, si de alti oficiali, precum presedintele Traian Basescu sau fostul secretar de stat Tudor {erban. Ba chiar acesta din urma anunta in luna mai 2009 ca o companie straina va detine 35% din actiunile noii centrale, proiect pentru care existau deja mai multi investitori.

Ministerul se tot facea ca analiza posibilele locatii, iar reprezentantii sai promiteau marea cu sarea pe oriunde mergeau. Intr-o vizita la Pitesti, Videanu anunta ca a doua centrala nucleara ar putea fi amplasata in aceasta zona. O alta varianta care a circulat pe holurile Ministerului Economiei era pe Siret, in apropiere de Bacau. Dar cea mai plauzibila informatie era aceea ca ar putea fi realizata langa orasul Tarnaveni, la confluenta dintre Tarnave si Mures. Intre timp s-a cristalizat ideea ca aceasta trebuie sa fie neaparat in Transilvania, din motive de ordin tehnic. Mai precis, deoarece in sudul tarii exista prea multi producatori de energie, de la Portile de Fier si complexurile pe lignit din Oltenia pana la Nuclearelectrica, noua termocentrala pe gaz construita de Petrom la Brazi sau campurile cu ferme eoliene din Dobrogea. Iar nordul tarii nu ar fi avut decat doua centrale mari, Deva si Iernut, ceea ce ar fi creat dezechilibre si ar fi ingreunat munca Transelectrica in gestionarea sistemului energetic. Surse din sectorul energetic au declarat pentru Jurnalul National ca fostul sef al Hidroelectrica, Mihai David, dorea sa plaseze a doua centrala nucleara langa Deva, in eventualitatea ca termocentrala Mintia va fi inchisa permanent din cauza problemelor de mediu. Mintia urma sa fie inclusa in mamutul Hidroenergetica, alaturi de termocentrala Paroseni, Elcen Bucuresti si trei sferturi din Hidroelectrica, iar David era cel pus de Videanu sa supervizeze crearea acestui gigant energetic national. Numai ca, intre timp, oficialii si-au schimbat din nou preferinta si a intrat in joc o posibila locatie pe Raul Somes, in apropiere de Tarnita.

Fara decizie...

O decizie definitiva trebuia luata in toamna lui 2009, numai ca in acel moment Cabinetul Boc a cazut in urma unei motiuni in Parlament. Avalansa de informatii si declaratii pe aceasta tema a facut ca Greenpeace sa ceara oficial Ministerului Economiei lista tuturor celor 102 locatii verificate de CITON Bucuresti, amplasarea exacta a celor 10 locatii posibile, locatia exacta a celor doua locuri mentionate a fi preferate si o copie exacta a deciziei oficiale care consfintea alegerea. Numai ca institutia a refuzat, iar Greenpeace a dat in judecata ministerul. In fata instantei, avocatii institutiei au argumentat ca studiul privind amplasamentele nucleare nu a fost definitivat, acesta trebuind sa se realizeze in acord cu Agentia Internationala pentru Energie Nucleara. Instanta a dat castig de cauza Greenpeace, organizatia castigand si un al doilea proces in 2010. Desi lista celor 102 amplasamente verificate a fost facuta publica, locatia exacta nu se cunoaste nici acum, iar restul studiului de la Ministerul Economiei este in continuare secret.

... si fara bani

Strategia Domeniului Nuclear subliniaza faptul ca 'statul roman va continua investitiile in unitati nucleare, altele decat Unitatea CNE Cernavoda“, in vreme ce un draft al noii Strategii Energetice a Romaniei, realizat in 2011, mentioneaza realizarea unei centrale cu doua reactoare de cate 1.100 MW pana in 2030.

Aceasta ar fi urmat sa se faca pe o noua tehnologie, diferita de cea CANDU, utilizata la Cernavoda. Iar aceasta ar fi o optiune foarte scumpa. Presedintele Traian Basescu a vizitat in 2009 o centrala franceza de la Flamanville, iar Nicolas Sarkozy, seful statului francez, i-a oferit omologului sau 'cooperarea Frantei, experienta sa si cea a companiilor sale“ pentru construirea noii centrale. Este vorba despre Areva, care produce reactoarele EPR si care construieste centralele nucleare, si Electricite de France, care este cel mai mare producator de energie atomica din lume si care opereaza reactoarele. Valoarea investitiei in noua centrala nucleara de 2.200 MW ar putea ajunge la fantastica suma de 10 miliarde de euro.

×